Trecuse prea mult timp de la ultima escapada, o regula de care nu prea am reusit sa ma tin, desi mi-am promis, atunci cand am primit oferta noului job, ca voi face tot posibilul sa plec intr-un loc nou la fiecare doua luni. Statusem prea mult acasa in ultimul an, din motive financiare, dar si lipsa de coordonare cu vacantele omului de la scoala & job, asa ca dupa cateva calcule mi-am dat seama ca visul asta al meu e realizabil, mai cu strans cureaua, dar nu e ceva imposibil. 

Continue reading


Intre timp s-au implinit sapte luni de cand mi-a iesit in cale cel mai fain si interesant job, unul la care nici macar nu speram, fapt pentru care nici n-am solicitat atunci cand am auzit pentru prima data despre aceasta piata unica in Belgia, nu era de mine, am gasit un milion de motive pentru care n-as fi potrivita pentru acel loc, plus frica, sentimentul acela ce ne alunga oportunitatile inca dinainte de a ni se servi pe tava. Dar iata ca s-au facut sapte luni de la acel moment, acel telefon care mi-a schimbat tot anul, tot felul de a gandi si stilul de viata. In cateva luni am luat contact cu adevarata piata a muncii, asa cum ar trebui sa fie peste tot in aceasta lume, fapt pentru care ma consider norocoasa, cum ar zice mama, ca am dat de bine si ca am fost receptiva in fata tuturor acestor noi obiceiuri, reguli si informatii. 

Continue reading


Nu mai tin minte cand am devenit cu adevarat constienta de viata pe care o am, poate a pornit din copilarie, cand vedeam ca mama munceste din greu si ne reprosa (mie si fratelui meu) ca nu apreciem destul ceea ce avem, ca altii mor de foame si n-au pe ce dormi, iar noi ne certam (ca fratii, binenteles, adica puternic) din nimicuri sau diferente de opinie (nu, nu m-a invatat nimeni copil fiind, ca oamenii sunt diferiti si au nevoi diferite, drept urmare si parerile si modul de a privi viata, n-a fost sa fie, cand urechile-mi auzeau doar “faci cum zic eu, n-ai voie sa vorbesti/gandesti altfel”, iar scoala ma voia robot, sa invat aceleasi lucruri ca milioane de oameni inaintea mea, fara a avea dreptul la replica sau la o critica constructiva), dar si cand s-a intamplat sa realizez asta, viata mi-a devenit mai simpla in lucruri si mai bogata in experiente, privind-o, dupa atata timp, cu alti ochi si cu-n suflet deschis, gata sa absorb tot ceea ce aceasta-mi putea darui. 

Continue reading


Dupa o perioada aglomerata la job si-n viata de zi cu zi, incerc sa ma deconectez cumva, sa las deoparte orasul, cladirile, strazile si oamenii, plecand unde vad cu ochii sau unde simt eu ca mi-ar fi mai bine, pentru a putea merge inainte, cu mai multa inspiratie si pofta de a face lucruri noi. 

Continue reading

10 Comments
POSTED IN:


Adrenalina

Nu mai tin minte cum aratau zilele mele inainte de a incepe a lucra full-time, pentru cateva saptamani, pana cand se intoarce colega mea de la job din concediu, dar ma bucur ca am reusit sa supravietuiesc primei saptamani. Acum am intrat in a doua, iar ziua de miercuri este jumatatea mea de zi libera, pe care am petrecut-o dormind pana la 7 (fata de 4, in celelalte zile, cand ma trezesc sa pedalez spre munca), luand micul-dejun in tihna, salvand un milion de articole noi pe care le citesc de obicei duminica (tot dupa munca) si citind din cartea ce si-a facut loc in bagajul prietenilor ce-au avut drum prin Romania. Mi-am spus ca n-ar fi rau sa mai fac prezenta si pe aici, ca pe Facebook si Instagram sunt de nelipsit, ajungand sa scriu mai multe randuri acolo decat in propria “casa”. 

 

#24centimetri

A photo posted by călădor (@calador.ro) on

Continue reading

2 Comments
POSTED IN:


Iaca azi a fost ca scoasa din cutie. De obicei sunt anumite evenimente care ma fac sa constientizez cat de norocoasa sunt sa am rezolvate anumite parti din viata, dar azi a fost despre cateva maruntisuri, care, toate adunate, au dus la a-mi tine zambetul pe fata toata ziua, de la prima ora pana acum, la ceas de seara. 

Mare lucru n-am facut, dar oamenii, oamenii din viata mea, gasiti cu greu si cunoscuti dupa multe straturi si povesti, acestia ma fac sa zburd cu inima prin univers, sa casc ochii spre cer si sa-i multumesc mamei in gand ca m-a facut, ca s-a nimerit sa fiu in pantecul ei si nu in al alteia, ca mi-a dat viata si m-a lasat sa cresc asa cum am vrut, sa ma educ singura mai mult decat m-a educat scoala, cu ajutorul catorva pilde simple si al cartilor de care ma-nconjor. 

M-am trezit tarziu, dupa ce aseara am adormit si mai tarziu, caci asa mi se intampla in serile in care am scoala, vin acasa, gust din ce am facut, savurez incet, ma mai documentez despre anumite tehnici, revad orele in minte, apoi pornesc incet spre rutina dinainte de somn, dar nu inainte de a citi cateva pagini dintr-o carte, Continue reading


Lungi mi s-au parut drumurile conduse pe nationalele din Franta, mai ales ca-n cea de-a doua zi era destul de intunecat afara si nu-mi venea decat sa-mi fac culcus in dreapta soferului si sa-mi continui somnul intrerupt. Desi am incercat sa evit asta, n-am scapat dupa masa luata de la brutarie, asa ca tot am atipit o parte buna din drumul ce ducea spre mare. 😀 

Am avut, totusi, noroc cu vremea, caci dupa nici doar o ora de la pornire soarele s-a ridicat la cer, iar temperatura a inceput sa treaca de 22-23 de grade, adica vremea potrivita gusturilor noastre. 

Continue reading


Totul a inceput pe cand imi faceam o curatenie generala in telefon, din pricina spatiului limitat si a aplicatiilor ce aveau nevoie de imbunatatiri, cand am dat peste o captura de ecran, aflata-n folder de mai bine de un an si pe care n-am bagat-o-n seama pana la momentul respectiv. Se facea ca-n ea se afla o fotografie cu stancile din Etretat si o mica descriere a locului, sa stie tot omul de ce e musai sa fie vazut in aceasta viata si imediat dupa aceea mi s-a conturat in minte o mica escapada. 

Continue reading


Lucrasem de joi pana duminica, ceva rar pana acum, dar care va deveni curand o obisnuinta, pentru a inlocui o colega ce pleaca in concediu, asa ca-n fiecare zi a fost trezirea de la 4 si pedalat la 5 timp de o ora, pe intuneric, 20 de grade placute, singura pe pista prin toate orasele pe care trebuie sa le parcurg.

Continue reading


Ma intrebam zilele trecute ce-am reusit sa fac anul acesta, acum ca am trecut de jumatatea lui si vara-i pe sfarsite. Nu-mi venea nimic in minte, acesta nefiind un semn de nemultumire sau din lipsa de recunostinta pentru ceea ce am trait si experimentat in acest an, ci pentru ca eram atat de prezenta, atat de prinsa in clipa de fata, incat nu m-am mai gandit la trecut, la ceea ce m-a adus astazi aici, de-am devenit un om calm si mai mereu cu zambetul pe buze. 

In gasirea unui raspuns mi-a sarit o prietena, reamintindu-mi de scoala urmata, de jobul gasit, de calatorii si de workshopul de flori din hartie tinut intr-un aprilie cenusiu. Abia atunci s-a facut un clic si mi-am dat seama ce anume ii lipseste inca acestui an, pentru a-l considera cel mai bun din ultimii patru: un mestesug, un simplu mestesug. 

Continue reading