My kind of morning

45218522089b11e38dc722000a1fbcbc_7

Primele ore ale diminetii. Se deschid ochii, geamurile, sufletele. O noua zi, o noua sansa pentru a o face memorabila. Diminetile.. V-am mai spus cat le iubesc si de ce. Imi place sa ma trezesc devreme, sa vad primele raze de soare si sa simt aerul racoros pe trupul odihnit. Sunt diferite diminetile din fiecare anotimp? Sunt… 

Diminetile de primavara sunt pline cu sperante, vise si pofta de a face cat mai multe lucruri. Ceaiul nu poate fi decat verde, sa-i simt gustul crud si proaspat, cu aroma de flori de camp si iarba abia iesita din pamantul umed. Micul-dejun contine lapte cu cereale sau iaurturi usoare, alaturi de o portocala/clementine, ca sa mai simt, macar o data, aroma sarbatorilor abia trecute. Sunt dimineti cu cantec de pasari, abia intoarse pe meleagurile noastre. Dimineti cu miros de pomi inmuguriti si raze timide de soare.

Diminetile de vara sunt lenese, calduroase, cu pomi infloriti si miros de iasomie. Sunt cele care se intind pana inspre ora 12 sau si mai mult, daca in urma cu o seara s-a stat la lumina felinarului, pentru a termina cartea ce isi astepta sfarsitul. Sunt dimineti cu aroma de bunici dragi, camp de tara si livada cu fructe. Dimineti cu parfum de “La Medeleni”, “Iubim” sau “Noaptea de sanziene”. Micul-dejun nu se compune decat din fructe proaspete, de vara, precum niste piersici dulci si zemoase, ca din gradina rudelor vizitati acum doua veri, sau dintr-un pepene rosu, mare si racoros. Ceaiul se vrea din musetel proaspat cules, menta din gradina sau codite de cirese, savurat in tihna la masuta din gradina, privind cerul senin si aspirand din linistea de afara.

Diminetile de toamna-s racoroase, cu aer tare si intepator si cu putina ceata, asta daca deschidem ochii inainte de ora 7. Se simte si-o adiere rece de vant, de ne invioreaza tenul si ne trezeste-ntr-o clipita. Sunt diminetile marilor inceputuri sau melancolicele dimineti, din cauza ca vacanta s-a terminat, unde tenul masliniu si scoicile lasate pe birou ne aduc aminte de zilele tarzii si neobosite de vara. Ceaiul e de ghimbir, ca sa se adapteze corpul la noile temperaturi si pentru a primi energie si sanatate pentru o noua zi. Sunt dimineti cu miros de paine prajita, pe care s-a intins generos zacusca proaspat facuta sau putin unt cu dulceata, facuta din fructele abia trecute.

Sa nu uitam de diminetile de iarna, albe, luminoase si geroase. Dimineti cu miros de plapuma calda si somn linistit. Dimineti cu miros de sarbatoare, imbalsamate-n parfum de clementine si de scortisoara. Sunt dimineti cu trupuri imbracate-n lana crosetata, moale… Dimineti misterioase, as spune, caci nu stie nimeni daca ne vom trezi cu zapada la geam, dansand odata cu fulgii. Ceaiul nu poate fi decat indian, negru, tare, si plin de condimente aromate, gata sa ne incalzeasca si sa ne dea energie pentru o zi ce se arata inghetata. Micul-dejun e compus din clementine, kiwi sau prajituri cu nuci, coapte cu o seara-n urma. Sunt diminetile bucuriei, iubirii si familiei. Cele mai frumoase dimineti.

Cum arata diminetile voastre? ♥

(Visited 50 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




9 Responses to My kind of morning

  1. ella says:

    M-ai facut sa zambesc, fata draga…
    Si sa-mi fie dor sa ma trezesc de dimineata, si sa-mi pregatesc un mic dejun cu multe fructe 🙂

    • Raluca says:

      Oh, Ella! >:D< Ma bucura mult sa aud asta. Putin timp sa-i dedici diminetii, ca apoi te rasplateste ea cu voie buna si stare de bine intreaga zi.

  2. O Oană says:

    “Dimineti cu parfum de “La Medeleni”” – da, așa simt și eu unele dimineți de vară. Preferatele mele sunt cele de toamnă, atunci când nu lucrez, când răcoarea își face simțită prezența și vreau să rămân mai mult timp sub plapumă, când cineva mă anunță că-i gata cafeaua, când stau la povești îmbrăcată într-un halat gros, privind aburii ce se ridică din ceașcă.

    • Raluca says:

      I feel you! 😛
      Da, mult farmec au si diminetile de toamna…
      Mi-ai inseninat ziua cu atatea cuvinte >:D<

  3. Dani says:

    Imi plac toate imaginile astea olfactive! Si eu observ mirosul anotimpurilor de cele mai multe ori… Cele mai interesante dimineti sunt cele de primavara, cu mirosul lor proaspat specific. Sau cele de vara racoroasa? Inca ma mai gandesc la asta..

  4. Vica says:

    Mie-mi plac mai ales dimineţile de iarnă, când e încă noapte atunci când mă trezesc, iar asta-mi dă impresia de linişte şi că mai sunt încă multe ore şi multe de făcut până răsare soarele. Îmi place veiozele şi lămpile aprinse prin casă atunci. Şi mai mult îmi plac aceste dimineţi de vreo 11 luni încoace, când eu mă trezesc, iar băieţii mei, inclusiv motanul, încă dorm dulce, iar aproape de trezire mă strecor iar în pat, lângă căldura lor.

    De curând mi-am pus o carte în “wish list” – A Year of Mornings, http://www.brainpickings.org/index.php/2010/12/08/a-year-of-mornings-3191-miles-apart/. Poate fac rost de ea pentru dimineaţa de Crăciun 🙂

  5. Pingback: Cel mai drag articol |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *