O zi productiva si putina nostalgie

Gata, mi-am revenit. Sa dam uitarii zilele precum cea de ieri!

Desi nu m-am trezit prea bine dispusa, m-am gandit ca daca eu n-am sa fac ceva in privinta asta, n-are s-o faca nimeni pentru mine. Sunt cateva lucruri care imi lipsesc, lucruri marunte, cu semnificatie mare, care stiu ca mi-ar mai insenina zilele. Lucrurile acelea sunt de fapt oameni. Oameni pe care mi doresc aproape, sa impartim o vorba, o imbratisare, un ceai si-un gand bun. Oameni de care am nevoie pentru ca eu sa merg inainte. Dar nu-i am. Nu pot sa-i am. Si totul porneste de la limitele pe care mi le-am impus, cred.

Ma gandeam zilele trecute cat de plina imi era casa din tara. O fi fost blocul acela vai si amar de el, iar camerele de 5mp, dar aveam libertatea dupa care tanjea orice adolescent. O data dadeam un telefon, doua, iar intr-o ora aveam cei mai buni prieteni aproape, mai toti pe langa masuta din bucatarie, sa gatim bunatati, de care ne bucuram mai tarziu, impreuna, in fata unui film bun sau a unei emisiuni amuzante. Mi-e dor de acele zile, cand, din putin avut, traiam cateva ore de tinut minte pentru toata viata.

De vreo 3 ani n-am mai trait astfel de zile. Nu pentru ca am crescut si am alte preocupari, caci serile precum cele povestite mai sus, fac bine oricui le traieste, ci pentru ca m-am mutat intr-o alta tara. Acum traiesc alaturi de parinti, ocazional alaturi de om si…cam atat. Se mai intampla o data la ceva timp sa ies in oras cu o prietena cunoscuta aici, dar nu mai mult. Nu tu seri cu tineri plini de viata, seri de gatit sau de vazut un film bun. De ce? Pentru ca acum vad cat se munceste pentru serile traite in Romania, alaturi de prieteni. Pentru ca nu ma simt confortabil sa o vad pe mama, cum lucreaza de dimineata pana seara, ca sa ne fie bine. Nu pot sa-i chem la mine pe cei cativa prieteni pe care mi i-am facut aici. Nu pot, cand stiu ca nu ofer din banii castigati si munciti de mine. Nu-i pot face asta mamei.

Imi doresc enorm sa ajungem la un echilibru, sa pot lucra si eu mai mult, sa-si gaseasca si omul un job stabil, pentru a ne putea bucura apoi de toate activitatile pentru tineri. Visez la ziua in care casa mea o sa fie plina de oameni faini, pentru care sa fi gatit numai bunatati si cu care sa stau la povesti interminabile. Nu stiu cand o sa fie asta, dar nu incetez sa sper…

Iar cum in clipa de fata nu-mi pot bucura decat parintii, m-am ridicat din pat cu gandul sa gatesc ceva bun. Ca am ajuns apoi sa fac si altceva, e alta poveste. Cum vremea de afara nu-mi permite sa fac niciun drum pana la coltul strazii, ma apuc sa incalzesc casa si sufletele gatind. In dulapul cu dulciuri a mai ramas o tableta mare de ciocolata neagra care se dorea folosita, asa ca n-a trebuit sa stau prea mult pe ganduri in privinta retetei. V-ati prins, negresa trebuia sa fie! Am ales o reteta clasica, scrisa de Diana, acum ceva timp si tind sa cred ca am facut cea mai buna alegere. Niciodata n-am facut o negresa, in care sa trebuiasca sa bat albusurile si sa incorporez mai apoi restul ingredientelor. Mereu mi-au placut cele simple, pentru care nu trebuia sa murdaresc prea multe castroane, ca sa ma bucur de ceva bun. Eh, pana la urma, n-am murdarit mai multe vase decat de obicei, si mai ales, a fost o placere sa mozolesc atatea, cand in fiecare zacea cate ceva bun: ciocolata topita, glazura…mai mare-a fost dragul sa le curat de una singura, curatare care implica si ceva degete. 😀

DSC_0010

Bun, cat negresa s-a copt in cuptor, m-am gandit sa fac si-o pizza, doua, daca tot m-am pus pe treaba. Macar sa am de ce curata toata bucataria, mai apoi! Si uite-asa m-am trezit framantand un aluat de pizza, gasit pe blogul lui Adi Hadean, aluat pe care l-am acoperit mai apoi cu doar cateva ingrediente: mozzarella, putina gorgonzola, rosii cherry, cateva ciuperci proaspete si-o mana zdravana de busuioc uscat. Cuptorul era deja incins dinainte, asa ca peste 15 minute scoteam deja tava aburinda de pizza. Hm, vreo 5 minute sa fi durat pana sa se fi golit..sau poate mai putin. 😀

DSC_0028

a4ef5bda8fed11e39c0e128540f6df6c_8

Acestea fiind spuse, sper ca am reusit sa va bucur putin din spatele ecranului si sa va dau ceva idei pentru weekend. Sau poate-mi dati voi mie, ca si-asa nu stiu care o sa fie meniul zilei de maine.

(Visited 68 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




4 Responses to O zi productiva si putina nostalgie

  1. alipety says:

    Raluca, inca esti tanara, ai tot timpul sa-ti faci noi prieteni (daca ramai aici) si sa iti umpli casa, din nou, cu adunari vesele 🙂
    iti inteleg nostalgia. eu insami am trecut prin ce treci tu acum. am stat 2 ani cu mama intr-o alta tara, 6 luni am fost si cu sotul.nu eram doar cu parintii, am avut toate cele 3 matusi alaturi. dar desi ma bucuram de civilizatie, noutate, conceptii moderne, imi lipseau iesirile cu prietenii si adunarile noastre. pentru ca e greu sa-ti faci prieteni intr-o tara straina. trebuie sa te adaptezi tu la obiceiurile lor. iar cu romanii nu am reusit sa leg nicio prietenie, acolo fiecare e pe cont propriu. am primit mai mult ajutor de la straini decat m-as fi asteptat. am revenit acasa, in tara, de 1 an, dar crezi ca-mi este mai bine? relatiile de prietenie s-au racit, fiecare isi vede de familie (s-au casatorit, au copii, serviciu) , iar casa plina, cum era odata, nu am mai avut-o. nu stiu daca s-au intamplat toate astea din cauza plecarii mele. poate e mai bine asa, acum am vazut cine imi este prieten cu adevarat.
    eu inca traiesc intre 2 lumi, caci ma plimb cand acolo, cand aici. daca ar fi si in Ro la fel cum este in afara, as fi fericita pe deplin. asa…tanjesc dupa civilizatia si viata de afara, cand sunt in tara…si dupa palavrageala cu amicii, cand sunt in afara…

    sper ca tu sa-ti gasesti echilibrul!

    • Raluca says:

      Iti multumesc enorm pentru cuvintele scrise.. M-au bucurat tare mult si mi-a luat ceva timp sa le diger si sa le inteleg pe deplin. Da, mi-e tare greu fara prieteni, dar acelasi lucru l-am observat si eu cand am fost in tara, ca fiecare e in treaba lui, nu mai e cum a fost.. Din cateva prietene bune, am ajuns sa mai comunic doar cu una, caci celelalte n-au mai dat niciun semn de viata, indiferent daca m-au mai vazut pe acolo sau nu.
      Mie mi-e asa ciuda uneori, adica ma simt tare norocoasa ca am ajuns aici, ca am o viata mai buna si ca sunt mai linistita sufleteste, dar simt ca oamenii de aici n-au sa fie niciodata precum cei intalniti in tara.. Eu ii vad pe belgieni ca pe niste oameni seriosi, fiecare adancit in problemele lui, fara sa se uite prea mult in stanga sau in dreapta. Nici nu stiu cum e mai bine acum, dar o sa-mi dau toata silinta sa leg prietenii stranse. Cred ca o sa-mi iasa mai mult cand o sa ajung la facultate, din septembrie-octombrie, dar bine, sa las atunci timiditatea acasa! 😛

      • alipety says:

        cu siguranta vei lega noi prietenii! mai ales cu tinerii de varsta ta, la facultate. eu am facut un master si am avut colegi si spanioli si portughezi si brazilieni, ba chiar si un bulgar. m-am inteles bine tot cu imigranti ca si mine, pentru ca intampinam impreuna cam aceleasi probleme, de comunicare, de integrare.
        legat de ce ai spus despre prietenele din tara, la fel mi s-a intamplat si mie. desi am fost prietene ffff bune, cu unele am simtit o oarecare raceala, o indepartare in relatia noastra. desi eu de fiecare data am incercat sa nu vorbesc despre viata din alta tara si cat de bine era acolo si cat de minunat m-am simtit si ce am vizitat. poate ca e invidie, poate ca e doar preocupare pentru viata si familia proprie si nu aveau de ce sa-mi dea mai multa importanta. poate a fost doar parerea mea 🙂 dar am inceput sa nu mai pun la suflet. cum imi zice si sotul mereu, trebuie sa ne gandim la noi, sa ne fie noua bine , noua si familiei noastre ( noi 2 si parintii nostri momentan, neavand copii).
        sfatul acesta ti-l dau si tie, incearca sa-ti traiesti viata frumos, sa inveti in continuare multe lucruri noi si senzationale, caci ai o sansa unica si merita sa profiti de ea. sa nu te mai preocupe nimic, sa nu te mai incarci negativ, caci vei avea ocazia sa mai legi prietenii.
        ai grija de tine si mult succes!

        • Raluca says:

          Iti multumesc..
          Da, si eu incerc sa gandesc cat mai pozitiv, dar uite, unele lucruri inca depind de altele, altele care depind de altii si tot asa. Dar nu incetez sa sper ca o sa vina si ziua in care toate or sa fie la locul lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *