Weekend-urile cu mama

Pana-n urma cu aproape doi ani, nu aveam parte de asta. Cele doua, trei saptamani in care o vedeam, atunci cand venea in tara, erau insuficiente pentru cata nevoie aveam de ea. Mereu era ceva de facut, mereu se apuca de curatenie generala sau sa ne faca o portie, doua, de zacusca, asa cum numai ea stie sa faca. Mereu am fost impreuna, pe drum, plecati prin tara, ca sa-si vada toata familia, rudele, sa fie toata lumea multumita si sa-si mai aline putin dorul adunat pana atunci.

Totul s-a schimbat in clipa in care am venit aici. O vad zilnic, vorbim zilnic, ne sunam zilnic, asta daca se intampla sa fim in locuri diferite. Ne petrecem serile si weekend-urile impreuna. Alergam in parc amandoua, de zici c-am fi doua surori, nu mama si fiica. In weekend eu fac curatenie, in timp ce ea se apuca de gatit. Apoi inversam rolurile, numai sa terminam odata mai repede, pentru a ne putea bucura de weekend-ul ce ni s-a dat.

Uneori ma scoate ea din casa, alteori eu sunt cea care trage de ea. Daca-i soare, e musai sa mergem la piata, sa luam fructe, legume, flori, sa stea deoparte cand eu iau la rand toate standurile cu masline de incercat sau cand ajung la taraba cremelor de-ntins pe paine, de care nu ma satur niciodata sa le gust iar si iar. Ne gandim impreuna la ce o sa mancam seara si ce mai avem nevoie de luat, dupa care lasam toate treburile gospodaresti si o luam la pas prin oras (mai des cu bicicleta, de fapt), hoinarind prin targurile de vechituri, prin magazinele second-hand sau bucurandu-ne de o plimbare revigoranta prin parcurile din oras.

N-a fost weekend pe care sa nu-l petrec cu mama, in ultimii doi ani. Incerc mereu sa o binedispun, sa ii arat ca e usor sa fii fericit cu putin, alungandu-i astfel din oboseala acumulata in zilele lucratoare, iar ea incearca, la randul ei, sa tina pasul cu mine, cu prezentul, cu tehnologia, facandu-ma sa fiu incredibil de mandra de ea, de usurinta cu care se adapteaza schimbarilor, de puterea pe care o are ca sa treaca peste toate greutatile si sa faca sa ne fie, cumva, tuturor, bine.

Nu imi pot exprima recunostinta indeajuns de mult, ca mi-a fost dat sa am o asa mama. O mama care mi-a fost mereu alaturi, cu gandul, cu sufletul, cu rugaciunea, iar in ultimii doi ani, cu prezenta.

Cum a fost weekend-ul acesta, alaturi de ea? Minunat e putin spus…

Desktop-001

Sambata dimineata ne-am petrecut-o separat, eu facand curatenie acasa, ea la restaurantul unde lucreaza. Am facut cumparaturile, ne-am apucat de gatit, am curatat bucataria, dupa experimentele facute, apoi ne-am suit calare pe biciclete si ne-am dus la un targ de vechituri. Dragostea pentru flori, pe care o simtim amandoua, ne-a facut sa luam acasa un platou splendid de pus pe el prajituri sau alte bunatati. Nici mileurile n-au fost de lasat acolo, gasindu-si astfel o noua casa. Prin piata am trecut ca vantul, caci n-a putut fi strabatuta prea mult pe langa bicicleta, in aglomeratia ce ne-a iesit in cale. Doar putin ne-am oprit in capatul acesteia, pentru ca mama sa-si aleaga un buchetel de flori de sezon, care sa-i mai bucure sufletul si sa-i lumineze sufrageria.

Dimineata de duminica ne-a prins impreuna, cand, la cateva minute dupa ce a auzit ca m-am trezit, m-a invitat la alergat in racoarea diminetii. Nu regret decizia luata, caci de mult nu m-am mai simtit atat de bine intreaga zi, lucru datorat doar frumosului start avut de dimineata. Poate ca n-o sa ma credeti, dar mama este cea care trage de mine ca sa fac sport, si nu invers. Se descurca cu toate aplicatiile de pe telefon si nu uita niciodata sa-si porneasca runkeeper-ul inainte de a face miscare. Cred c-ati ghicit cine-i prima in ale sportului. 😀

Pana la orele pranzului n-am facut decat sa ne fataim prin casa, sa ne imbaiem, sa ne bucuram de prezenta domnitei de doi ani, care ne bucura cu toate cuvintele noi invatate, dupa care eu am fugit la biblioteca, ramanand ca ea sa pregateasca rapid o masa de pranz. N-am mai stat mult in casa, caci deodata am propus sa mergem la un muzeu deschis de curand, pentru a afla mai multe despre cei ca noi, despre oamenii plecati in tari straine, pentru un trai mai bun, cat si despre importanta orasului Antwerpen, avuta in timpul celor doua Razboaie Mondiale, lucru necunoscut prin manualele scolii romanesti si de maxima importanta in tarile din vest. Am pedalat cu drag pana la muzeu, caci am mers pe drumuri noi si-am vazut locuri de care nu stiam ca exista, la cativa pasi de oras. De toate informatiile, pe care muzeul ni le-a oferit, ne-am bucurat gratuit, caci cardul de oras, pe care orice Antwerpenaar il are, ne ajuta sa ne bucuram de mai toate evenimentele organizate aici, chiar daca intampinam greutati financiare.

Credeati ca asta a fost tot si ca ne-am intors acasa? 😀 N-a fost sa fie, ca amandoua am mai avut chef de plimbare, asa ca ne-am ratacit pe strazi, ajungand intr-un final in centrul vechi al orasului, unde am fost intampinate de muzica de strada si buna dispozitie a oamenilor care vizitau orasul. Ne-am odihnit, mai apoi, sufletele pe-o banca, mancand cu drag dintr-o portie de frites speciaal, adica din traditionalii cartofi belgieni, prajiti si amestecati cu sosuri care mai de care, si acoperiti c-o patura de ceapa proaspat tocata. Doar am alergat de dimineata! 😛

Drumul spre casa, parcurs, de obicei, in cateva minute, s-a mai intins pe cateva zeci de minute, caci am ajuns in mijlocul unei curse de alergat, cu oameni care-si sustineau prietenii de pe margine si cu muzica auzita de pretutindeni, pentru a le da forta si energie participantilor, ca sa ajunga pana la finalul cursei. In mijlocul unei intersectii se tinea si-un targ handmade, un targ la care m-am tot straduit sa ajung, in trecut, dar uitand complet de el in ziua evenimentului. Eh, nu-i asa ca ca e mai bine sa nu-ti faci planuri? 😛

Cam asa a decurs inca un weekend placut si frumos, petrecut alaturi de mama, de ingerul care-mi da putere sa merg mai departe si care face tot posibilul ca mie si fratelui meu sa ne fie bine. Ceea ce va doresc si voua…

(Visited 62 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *