Curand

Mai e atat de putin pana cand o sa fiu acolo.. Putin, putin de tot, asa incat am inceput deja sa fac liste-n minte, cu ce trebuie sa pun in bagaj, cum sa le impachetez, ce trebuie sa mai cumpar s.a.m.d.. Abia astept sa aduc valiza din pivnita, sa o aspir, sa o sterg bine, apoi sa incep sa indes in ea hainele, gandurile, sentimentele, jurnalul de zi cu zi, plus ceva alte carnetele, ipod-ul cu muzica de acum doi ani, adica de cand mi-am facut bagajul sa vin incoace, pentru totdeauana. Dar cum totdeauna nu e totdeauna si ne mai calcam pe principii, din dragoste, din dor, din schimbare de planuri, eh, asta am facut si eu, pana la urma. Ma intorc cu drag, cu emotii, cu ganduri multe, cu ceva teama, cu revederi si cu inima pregatita sa-si vada cealalta jumatate imbracata-n rochie alba.

Peste o saptamana voi vedea muntii, muntii mei, voi respira aerul rece si proaspat, voi vedea dealurile, campiile, oamenii, curtea, camaruta-n care am crescut si pe cea care abia asteapta sa-i gazduiasca pe cei care si-au dat toata silinta si viata ca sa ma creasca, sa ne creasca.. Astept cu nerabdare sa ma urc in leaganul construit de fratele meu, sa stau in iarba, sa aud greierii, pisicile, sa ma joc cu iepurii si sa imit gainile.. Sa privesc cerul, norii, infinitul si sa fiu recunoscatoare ca am ajuns inca odata acolo, in locul care m-a facut ceea ce sunt si sa-i multumesc ca m-a crescut cum m-a crescut, chiar daca inima mea se afla uneori in contradictie cu valorile unor oameni, care mi-au fost, la un moment dat, aproape de inima. Vreau sa nu uit de cei care au trecut prin viata-mi neprevazuta si sa reusesc sa-i revad pe toti, sa-i imbratisez, sa le spun ca mi-a fost dor de ei, de conversatiile noastre avute-mpreuna, in urma cu ceva ani ce par c-au fost intr-o alta viata.

Sa ma urc in pod, as vrea, sa caut cutiile-n care mi-a depozitat mama cartile, lucrurile, sa le simt, ating, sa devin nostalgica, sa le miros si sa-mi amintesc de vremurile de altadata. Astept sa primesc colete dragi, sa trimit scrisori si sa umblu in cautarea ultimelor carti postale din tara, pana nu dispar cu toate. Sa ma plimb pe strazile Sibiului, sa mananc inghetata de pe centru, sa o iau pe urmele lasate de noi, in urma cu un an, inainte sa apuce viata sa mi se schimbe in totalitate, in cel mai frumos fel cu putinta.

Sigur, teama zace-n suflet, dar n-o las sa mi-l acapareze, desi sunt sigura ca ochii mei vor privi iarasi cu obiectivitate tot ceea ce se intampla pe acolo, dar stiu ca cea pentru care bat atata drum o sa fie langa mine si-o sa-l linisteasca c-o vorba buna, in timp ce savuram un ceai aromat din cescutele rosii cu buline albe, lasate sa se puna praful intr-o vitrina plina cu amintiri.

Mai e putin, atat de putin…

(Visited 20 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *