Despre oamenii care (se) ascund

Citeam acum ceva vreme un articol foarte fain despre sinceritatea si deschiderea fata de alti oameni, un lucru intalnit tot mai rar in zilele noastre. Mi-au ajuns la suflet anumite cuvinte si de aceea va invit si pe voi sa-l cititi si sa vizionati si filmul de la sfarsitul articolului.

Ca si Mihaela, m-am gandit de multe ori la faptul ca eu nu stiu mai nimic despre oamenii din jurul meu, iar aici as putea incepe cu cateva exemple din familie. Mi-ar fi placut enorm de mult sa aflu mai multe lucruri despre radacinile alor mei, despre cum erau ei la varsta mea (deh, asta stiu, aproape casatoriti ), despre gandurile lor de atunci, despre ce anume ii faceau fericiti si cum se bucurau ei de viata in vremurile acelea grele. Inca n-am reusit sa aflu toate aceste lucruri si cred, totusi, ca este un subiect delicat pentru ei si ca poate n-au prea multe amintiri placute din acea vreme.

Lasand familia la o parte, ma gandesc la prietenii pe care mi i-am facut de-a lungul timpului si care mereu mi-au lasat impresia ca-si calculeaza vorbele inainte de a spune ceva cu voce tare. Ei bine, eu asta nu mai inteleg, iar asta deoarece mie nu mi-a fost niciodata teama sa spun ceea ce simt sau ce gandesc. Cu foarte mare greutate reusesc sa-i fac sa-mi spuna ceea ce simt, prin ce trec, de ce sunt abatuti sau pur si simplu, sa-mi povesteasca despre motivele lor de fericire. Recunosc, la inceput mi-a fost si mie greu sa ma deschid in fata unor necunoscuti, iar asta din cauza faptului ca am fost invatata sa ma feresc sa am incredere in oameni. Pai si daca in oameni sa n-am incredere, atunci in cine?  Am renuntat de mult la acea idee si-am inceput sa-mi caut sufletele pereche in lumea mare.

Le-am gasit cu greu, dar le-am gasit si sunt bucuroasa sa vad ca dupa atatia ani suntem inca pe aceeasi lungime de unda si ca evoluam si crestem impreuna zi de zi. Totusi, drumul a fost lung si anevoios, iar asta deoarece am intalnit de-a lungul timpului multi oameni carora le-a fost frica sa se deschida in fata mea, sa ma minta sau sa se ascunda de mine din motive pe care niciodata nu le-am inteles. De fapt, pe acesti oameni nu-i pot intelege. Nu inteleg de ce le e frica sa se deschida si sa spuna ceea ce gandesc. De foarte multe ori am fost data la o parte sau indepartata cu forta din viata lor, din motive care nu le-am cunoscut nici in ziua de azi. Cu unii dintre ei mai tin legatura si astazi, dar nu s-au schimbat deloc de-a lungul anilor.

N-am inteles. Nu inteleg. Nu inteleg de ce se ascund sa-si spuna problemele sau bucuriile si ma lasa sa traiesc cu impresia ca viata lor e toata roz, desi stiu din alte surse cum o duc, de fapt. Nu inteleg de ce le e rusine sa recunoasca faptul ca, dupa ce au fost sus, sus de tot, au ajuns sa o ia de la capat, chiar daca asta inseamna sa lucreze in curatenie prin tari straine sau sa serveasca oamenii intr-un bar. Nu inteleg de ce acesti oameni vor sa lase mereu impresia ca toate-s bune cu ei, cand de fapt ei se scald in greutati care mai de care…

Nu inteleg. Dar probabil ca si intelegerea tine de varsta. 🙂

(Visited 160 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




4 Responses to Despre oamenii care (se) ascund

  1. Raluca says:

    Eu ma simt uneori ca o carte deschisa, nu numai pentru ca sunt eu vorbareata si dezvalui multe, dar daca o persoana ma cunoaste cat de cat, poate citi pe fata mea starea de spirit din momentul respectiv. Poate si pentru ca sunt eu asa nu ii inteleg pe oamenii misteriosi, care, cum spuneai si tu, parca isi calculeaza fiecare cuvintel.

    • Raluca says:

      Da, si eu ma simt precum o carte deschisa, iar sentimentul asta e mult mai pronuntat de cand am inceput sa scriu pe blog, pentru ca au inceput sa ma citeasca cunoscutii, rudele, parintii.. Dar pe mine nu ma deranjeaza asta deloc, caci si scrisul e o forma de exprimare. 😛
      Astfel incerc sa-i fac pe cei de langa mine sa-mi spuna ceea ce simt, ce gandesc, ca e simplu si usor, iar odata ce te-ai descarcat de greutati, problemele par mult mai simple mai apoi.

  2. Diana says:

    Ce trebuie sa intelegi de fapt este ca diferenta dintre introvertiti si extrovertiti este reala si foarte …mare! Si pentru mine (de exemplu) este de neinteles un om care-si varsa sufletul fata de oricine. In afara de exceptiile de rigoare, ceea ce tu numesti ascunzisuri nu este de fapt decat un carater introvertit, un simt al ridicolului accentuat, un soi diferit de demnitate si o metoda de protectie.
    Imi doresc foarte mult pentru tine sa nu ajungi la acel stadiu de cinism sau tristete in viata, in care sa nu mai ai incredere sa te dezvalui asa de usor si natural cum ti-o dicteaza firea. Iti doresc sa fii deschisa si calda mereu. Dar altfel de oameni exista si nu trebuie acuzati de rautate sau fatarnicie acolo unde nu este decat o altfel de viziune asupra vietii si relatiilor cu ceilalti.

    http://seejamieblog.com/be-friends-with-introvert/
    Si daca imi amintesc o sa-ti trimit si o carte. 🙂

    • Raluca says:

      Mai, sa stii ca nici eu nu-s prea sociabila, de fapt, am devenit putin introvertita de cand m-am mutat in Belgia. Imi e greu si mie sa intru in vorba cu oamenii, sa fac cumva sa mentin o conversatie.. Cea mai recenta experienta am trait-o sambata, in ziua in care am ajuns in tara. Prietena mea a organizat un fel de adunare a prietenelor ei, sa mergem undeva la munte si sa petrecem o noapte acolo. O saptamana continuu am incercat sa refuz, sa nu merg, pentru ca nu ma simt in largul meu cu oameni fata de care nu ma leaga prea multe. Si asa a si fost, caci in seara cu pricina, nu stiu daca am scos doua cuvinte. Da, am ras la glumele fetelor, m-am bucurat ca prietena mea e fericita sa ne aiba pe toate alaturi, dar eu nu m-am simtit in largul meu deloc. De fapt, eu asta aveam de gand sa fac, sa refuz acea invitatie si sa am o zi doar eu cu prietena mea, nimeni in plus sau in minus. Vezi? Asta spune totul :))
      Ce ma framanta pe mine sunt oamenii apropiati, caci eu cu ei vreau sa formez o legatura mai stransa, sa ne cunoastem mai bine, sa ne mai impartasim lucruri, sa ne mai descarcam si sa nu mai tinem totul in noi. Pe ei nu-i inteleg, mai ales cand suntem aproape o familie..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *