Primele doua saptamani

Nici nu stiu cum s-au dus ultimele doua saptamani. N-am simtit weekend-ul si nici cele cateva clipe libere pe care le aveam dupa ce ma intorceam de la scoala. De ce? Pentru ca tot  ce puteam face in acele clipe a fost sa fac bai fierbinti si sa dorm.

In ultimele saptamani m-am simtit ca un robot, ce-si avea alarma pusa la aceeasi ora, se imbraca, lua micul-dejun, scotea bicicleta sa pedaleze pana la gara, se uita pe panoul trenurilor sa vada pe care mai apuca sa-l prinda, cobora scarile rulante-n fuga si alerga dupa tren. Dupa o calatorie scurta de 20 de minute, lua iarasi ghizdanu-i greoi in spatele-i plin de dureri si pornea, cu spor sau nu prea, spre campusul scolii. Isi asculta cu atentie colegii si profesorii si incerca sa proceseze cumva toate informatiile noi primite. Treceau astfel cateva ore, dupa care robotul din mine pornea iarasi spre gara, ca sa afle cate zeci de minute ii va intarzia trenul ce ducea spre casa. Si asteptam. Trageam concluziile zilei. O sunam pe mama, sa-i spun cum a fost, apoi pe om, apoi scriam e-mail-uri catre prietenele din tara. Le puteam spune: “uite, azi a fost mai bine” sau “nici azi n-am reusit sa inteleg mare lucru”.

Si asa au zburat doua saptamani pline. Parca nu-mi vine sa cred ca a trecut si seara de miercuri spre joi, cand, intorcandu-ma dupa o zi lunga de la cursuri, m-am pus pe-un plans de cateva ore, ca sa ma descarc complet. In acea seara n-am mai vazut solutii, n-am mai tinut seama de timp, de eforturile depuse de mine, de mama, de toti cei care ma inconjoara, si am vrut sa renunt. Sa renunt pur si simplu. Bine c-a zburat si gandul asta la fel cum a venit, caci dupa ce m-am consultat cu indrumatoarea mea si cu un coach al limbii olandeza, m-am linistit si-am incercat sa vad ce as putea face, ca sa nu mai trec prin asta.

Primul gand a fost sa ma mut la alta scoala, dar a disparut rapid, cand am aflat ca nu mai sunt locuri. Apoi, parca nici nu erau materii atat de interesante ca la scoala unde eram deja inscrisa. M-am gandit sa renunt la cateva materii, ca sa-mi fie mai usor si sa fiu sigura ca le voi termina cu bine in primul an, fara prea multa presiune pe capul meu. N-a fost nici asta buna, caci asta ar fi insemnat sa nu mai pot aplica pentru bursa de studiu (de care am mare, mare nevoie, avand in vedere cheltuielile avute pentru a putea invata limba olandeza) si nici sa mai pot primi alocatie. Asa ca am renuntat si la ideea asta si-am zis sa merg inainte, renuntand doar la o singura materie (cea pentru care as fi avut de sustinut multe prezentari, pentru care nu ma simt inca pregatita) si sa dau tot ce pot pentru a le duce la un bun sfarsit pe celelalte.

Doar acum am inteles de ce am avut parte de o vara atat de lejera, in care am facut ce mi-am dorit, am calatorit cat mi s-a permis si m-am bucurat de toate zilele ce mi-au fost date, fara a avea prea multe griji pe cap. Doar acum am inteles ca toate acele zile pline de optimism si relaxare ma pregatau, de fapt, pentru ceea ce avea sa urmeze.

Nu, inca nu simt ca e ceva extraordinar la scoala la care merg, dar cel putin nu mai am timp sa ma plictisesc si pot, in sfarsit, sa invat o gramada de lucruri noi (ha, v-am spus oare ca stiu sa fac o pagina web, deja? 😀 ). Imi e greu si cred  ca asa-mi va fi in tot acest prim an de studiu, dar n-am altceva de facut decat sa merg inainte si sa las voia sa se implineasca. Stiu pentru ce lupt si de ce rezist, chiar daca pentru asta trebuie sa depun un efort de cateva ori mai mare decat colegii mei flamanzi.

Nu mai consider aceasta etapa un hop de care trebuie sa trec, ci pur si simplu un nou inceput, care sper sa nu ma dezamageasca nicicand.

(Visited 161 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




8 Responses to Primele doua saptamani

  1. Mihaela says:

    Sa stii ca inveti obiecte chiar interesante. Mi-ar placea sa fie si in Iasi ceva asemanator, dar bine, in limba romana, cel mult engleza. 🙂 In olandeza…e cu atat mai greu. Dar cu siguranta o sa merite.
    E mare lucru sa nu renunti mey. Tu stii ca si eu am trecut prin momente din astea. Intai cu masteratul, din cauza unui prof voiam sa renunt in ultimul semestru. Din fericire m-am tinut tare.
    A doua oara cu medicina. Atunci insa n-am mai avut puterea si am renuntat. Partea buna e ca nu regret pentru ca oricum aveam deja o meserie, o facultate si un master. Medicina ar fi fost o schimbare, dar nu o necesitate.
    Te pup, mult curaj iti doresc!

    • Raluca says:

      Ah, si eu mi-as fi dorit sa existe acest curs in engleza! Ar fi fost mult mai usor si stii de ce? Pentru ca eu acum, la scoala, aud explicatiile in olandeza, tag-urile sunt in engleza si trebuie sa mi le mai si traduc, ca sa le retin bine..
      Dar merg inainte acum, incerc sa invat tot ce prind, chiar daca nu inteleg mereu tot, ma documentez acasa dinainte…
      Culmea, scoala la care sunt eu acum accepta studenti straini cu nivelul 4 de olandeza (la Linguapolis). Pai eu am 5 si tot nu simt ca stiu suficient cat sa inteleg strictul necesar..

  2. Raluca says:

    O sa fie din ce in ce mai bine, te mai obisnuiesti si cu limba, o sa inveti si lucruri dragute( am invatat si eu vara asta sa fac o pagina web si sa o “aranjez” cat de cat si chiar e interesant). Mult succes si curaj!

    • Raluca says:

      Noi am terminat deja cu HTML-ul, de saptamana viitoare incepem cu CSS-ul, apoi un mare test, sa vedem cat am retinut..
      Da, sper sa ma obisnuiesc cu limba, cu jargon-ul colegilor si al profilor, ca sa merg si eu cu zambetul pe buze la scoala. 😛

  3. Andra says:

    Ralu sa stii ca viata in general e grea … nimic nu e usor de fapt pe lumea asta … si asta e doar inceputul … dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa mergi mai departe … asa cum ai facut si pana acum. Tu ai zis ca primele 2 saptamani au zburat ( au fost grele? si ce … au trecut )
    Si apoi “un drum fara obstacole nu duce nicaieri” stiu eu sigur din proprie experienta.

    • Raluca says:

      Da, eu mereu ma gandesc astfel, ca orice ar fi, trece. Dupa un somn lung, dupa un ceai bun, dupa o intalnire c-o prietena.. Toate trec, doar ca eu vreau sa inteleg mai mult din ce traiesc acum, in prezent.

  4. arakelian says:

    eu sunt ceva mai ‘batrana’ decat tine. Am aproape 40 ani. Astazi, privind in urma, ce as schimba este: daca nu imi place unde sunt, as pleca. Nu merita sa traiesc zi de zi un loc unde nu sunt multumita de decizia luata.

    • Raluca says:

      Si eu sunt la fel, evit situatiile in care nu ma simt confortabil si incerc sa imi fac loc pe un alt drum. Dar acum nu mai pot da inapoi, oricat de singura m-as simti. Incerc sa merg inainte, chiar daca imi e greu… Vreau sa vad daca o sa se schimbe in vreun fel modul meu de a gandi dupa un prim semestru, apoi voi putea lua o decizie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *