Cand nu mai stii incotro sa o apuci…

De o ora ma gandesc daca sa scriu sau nu despre asta pe blog, in aceasta casuta virtuala a mea, in care ne intalnim mai des, mai rar, in functie de dispozitia mea si a timpului vostru. Nu mi-am dorit niciodata sa transform acest blog intr-un jurnal personal spre foarte personal, iar asta deoarece am cateva principii peste care nu pot trece. Daca as fi facut asta, atunci cu singuranta n-am mai fi avut ce povesti in viata reala, right? Nu-mi place sa ma ascund, sa ma tem de ceea ce gandesc, uneori, dar simt ca anumite lucruri n-ar trebui expuse-n lumea online.

Si totusi.. Astazi este unul din acele rare momente in care trebuie sa fac asta. Sa-mi incalc principiul si sa incerc sa ma descarc, cumva, aici, cu speranta ca astfel voi gasi raspunsul intrebarilor care ma macina zi de zi, in ultimele doua luni.

Povestea ar incepe in urma cu doi ani si jumatate, cand mi-am impachetat toate lucrurile de-o viata intr-o valiza plina si-asa cu mii de vise, si-am pornit spre alte meleaguri, altele decat cele in care am crescut, in care aveam sa dau de o alta limba fata de cea cu care am fost obisnuita in 19 ani de viata. Si acum imi amintesc acea zi, acea calduroasa si sufocanta zi, in care m-am suit in autocarul ce ducea spre Belgia. Drumul a fost lung si anevoios, ca de fiecare data, dar am rezistat cu brio, datorita dorintelor si viselor ce-si facusera culcus in sufletul meu. Aveam atatea planuri, atatea idei, eram peste masura de entuziasmata si fericita ca viata mea va capata alt sens si ca va fi mai plina de invataturi ca niciodata. Stiam ce aveam de facut, ma informasem dinainte, de pe site-urile belgiene, de pe forumuri si din articolele altor visatori ca si mine, despre ce ar trebui sa fac mai departe si unde ar trebui sa merg pentru a incepe sa studiez ceea ce-mi placea la momentul respectiv.

Aveam in plan sa-mi iau un an liber, de vacanta, cum ar veni, adica sa nu incep niciun curs in urmatoarele luni, pana cand nu-mi puneam engleza la punct. Aveam in plan sa lucrez, mult si bine, ca sa strang bani pentru studii, dar si pentru dorintele incoltite-n suflet. Multe aveam in plan, pana la urma, dar daca ma intrebati ce-am reusit sa duc la capat, n-as putea sa va raspund.

Prima dezamagire a venit in momentul in care, luand legatura cu un consilier in educatie din orasul in care ajunsesem sa locuiesc, am aflat ca nu pot invata in engleza mai nimic, pe meleagurile prin care ajunsesem. La vremea aceea eram obsedata de comunicare si relatii publice, citeam tot ce apucam despre asta, eram atenta la campaniile desfasurate online de cele mai mari agentii de PR din tara, incepusem sa ma “imbolnavesc” de social media si sa devin tot mai indragostita de acel domeniu. Eram sigura ca asta ma va face fericita, mai ales ca era un domeniu plin de creativitate si aventura.

Indragosteala asta n-a tinut mult, caci dupa ce am aflat ca nu pot sa-mi urmez visul decat la o scoala care costa inimaginabil de mult, atat pentru mine, cat si pentru mama, am zis s-o iau de la capat si sa invat totusi limba lor, sau ma rog, una din ele, ca sa pot sa-mi duc unul din planuri pana la capat. Credeam ca va fi simplu, ca intr-un an voi da gata limba aceea incalcita si ca-n urmatorul an universitar ma voi afla si eu printre studentii belgieni, cu inima plina de emotii si entuziasm. Credeam ca, daca voi invata pe de rost, tot ceea ce va fi de invatat, n-o sa ma mai opreasca nimic din drumul meu si ca ma voi descurca in orice situatie imi va iesi in cale.

Dar vedeti voi, viata bate filmul, asa ca, in lunile dupa inceperea cursurilor de olandeza, entuziasmul mi-a mai pierit, cand am vazut cu ce limba ma confrunt si am inceput sa ma indoiesc de capul ce-l port pe umeri. Mi-am dat seama ca pentru limba aleasa am nevoie de mult mai mult timp ca sa o inteleg si sa ajung sa gandesc tot mai des in ea. Nu zic, drumul pana atunci fusese minunat, mi-am dat seama cat de placut si frumos este sa incepi ceva de la zero, sa simti adrenalina aceea-n sange si sa merg cu drag la scoala de limba. Am cunoscut o multime de oameni, oameni din toate colturile pamantului, oameni cu aceleasi visuri si sperante ca si mine, de a-si gasi locul si linistea, intr-o tara mai civilizata, intr-o atmosfera mai pasnica decat cea cu care fuseseram obisnuiti inainte. Era o provocare pentru noi toti, sa conversam in olandeza si sa invatam sa ne descoperim, in timp ce gurile noastre scoteau niste sunete extrem de ciudate.

Totusi, dupa un an si inca putin, am reusit sa ajung la nivelul B2 si sa ma pregatesc pentru studiile in Belgia. Am luat toate scolile la rand, am citit tot ce era de gasit prin ele, despre cursurile care ma atrageau si incercam sa fac un top al preferintelor, sa am o alternativa, in cazul in care ma razgandesc pe parcurs. Incepusem sa ma gandesc serios sa devin traducator, sa invat cat mai multe limbi straine si sa fiu capabila sa ma descurc singura in viata. Apoi m-am razgandit, cand mi-am dat seama ca poate asta ar fi mult prea mult pentru mine si ca nu m-as mai simti in stare sa invat gramatica si accentele unor limbi necunoscute. Comunicarea si relatiile publice iesisera de mult din plan, iar asta tot din cauza limbii olandeze, caci mi se cerea un nivel de olandeza aproape perfect, fapt pentru care nu m-am mai simtit in stare sa continui in aceeasi directie. Apoi, intr-o zi, am zis ca poate turismul e calea mea, ca tot imi place sa umblu prin lume si mi s-ar permite sa lucrez din orice tara as alege sa locuiesc. Dar m-am razgandit inca o data, iar asta deoarece gasisem cursul ce m-ar fi putut duce spre jobul de vis, un job care mi-ar fi permis sa lucrez de oriunde, de acasa, de pe canapea, din oras, din Belgia, din orice tara mi-as fi dorit. Ma gandeam ca gata, asta-i drumul meu, ca se castiga enorm in domeniu, iar daca ma tin de treaba si bag la scufita tot ce mi se cere, o sa fie bine. Ah, ce vis frumos..

Recunosc, am incercat si m-am inscris la IMD, adica Interactive Multimedia Design, un curs  ce parea a fi de vis, la momentul respectiv. Din ce citisem despre el, despre materiile continute, reiesea ca engleza se foloseste mult mai intens decat olandeza, adica n-as fi avut de ce sa-mi fac griji, caci cu putin dintr-o limba, cu ceva din cealalta, as fi inteles eu tot ce era de inteles. Sau, ma rog, asta credeam eu atunci.

Incepusem si scoala, mi-am achizitionat si-un nou laptop, m-am inarmat cu mult curaj si-am pornit, zi de zi, spre acel nou oras, spre acea noua lume.. Credeam c-o sa fie perfect, c-o sa ma acomodez imediat, ca o sa intalnesc o multime de straini, ca si mine, si ca o voi scoate cumva la capat. Deja ma gandeam ca poate, dupa primul an, as putea lucra de acasa, punand in practica tot ceea ce as fi invatat pana la acel moment si-as fi reusit sa-mi mai achit din datoriile catre mama, facute pentru a invata limba olandeza, dar si pentru cheltuielile cursurilor pe care le urmam la momentul respectiv.

A trecut o saptamana, au trecut doua, au trecut doua luni, au trecut trei, iar eu inca nu simteam ca mi-am gasit locul. Zi de zi, in drum spre casa, ma intrebam cat de mult imi place ceea ce fac, daca am inteles bine ce s-a predat la scoala sau ma ingrijoram ca n-aveam cum sa-mi fac temele pentru acasa, cand eu abia intelegeam despre ce e vorba. Am luat legatura cu fosta mea consiliera, mai mult sa-i dau vesti proaste, decat bune, dar si sa-i ascult sfaturile si sa incerc sa invat ceva din experienta ei. Mi-a spus ca e normal sa fie greu, la inceput, e normal sa nu inteleg tot, e normal sa simt ca nu-mi gasesc locul, dar daca exista pasiune si dedicare, atunci sigur o voi scoate cumva la capat. Totusi, din ce experimentasem pana atunci, mi-am dat seama ca ma aflu pe drumul gresit si ca nu ma regaseam in mai nimic, din tot ceea ce mi s-a predat pana atunci. Poate ca-mi si iesisem putin din ritm si volumul de studiu mi se parea peste puterile mele, dar am incercat, cel putin. Mi-am dat silinta sa asist la primele mele examene serioase, sa incep sa lucrez singura in programele creative si sa ma concentrez pe ceea ce gasesc placut si nu invers.

Poate ca acum v-ati fi asteptat la un final fericit, dar cred c-am sa va dezamagesc putin, asa cum m-am dezamagit si pe mine si (poate) pe cei din jurul meu. Am renuntat, dupa trei luni, la cursurile incepute, cand am vazut ca eram tot mai stresata si nu reuseam sa inteleg sau sa gasesc vreo logica in ceea ce mi se preda. Credeam (la inceput) ca n-o sa ma confrunt cu probleme, daca se incepe de la zero, dar m-am inselat, m-am inselat amarnic. Am pus in balanta tot ceea ce facusem in ultimele luni si cat de mult simteam ca m-as fi dedicat in viitor acelor cursuri si n-a iesit pe plus mai nimic. Recunosc, m-am gandit ca o sa tocesc, ca o sa mananc programare la micul dejun, ca o sa o inteleg, pana la urma, dar si ca totul ar fi meritat, in viitor, daca as fi avut un salariu cu care as fi putut sa o scap pe mama de griji si sa inceapa si ea sa-si traieasca viata, asa cum merita.

Am gresit, am pus banii in fata, am pus tocitul in fata, am pus presiunea in fata si-am uitat de mine si de locul in care ma aflu. Am renuntat si-am inceput sa caut alternative, sa gasesc un curs pe masura dorintelor mele, dar si un loc de munca, pentru a capata, din timp, experienta, si pentru a putea trece in CV, o slujba legala si cinstita. Am cautat si-am cautat, pana cand, dupa ce am ajuns iarasi sa nu mai dorm cu noptile, din pricina stresului la care eram supusa, am gasit o scoala care ma atragea. M-am intors, putin, de unde am plecat, dar am simtit ca poate asta-mi e drumul, ca lumea restaurantelor, a firmelor de catering, a hotelurilor, a centrelor de relaxare, este exact lumea pentru care eram facuta. Mi-am zis ca daca-i vorba de mancare, e imposibil sa nu-mi placa si ca dupa ce voi termina acel curs, imi voi putea deschide propria afacere sau ca voi lucra exact in domeniul de care inima mea se simtea cel mai atrasa.

Doar ca lucrurile nu sunt atat de simple. Pachetul cursului cuprinde doar materii teoretice, toate legate de mancare, bautura, ingrijirea hotelurilor, putina comunicare, ceva economie, mai multa contabilitate si, in general, mai toate materiile ce tin de managementul hotelului si al cateringului.

Astazi a fost ziua in care m-am prezentat cu un bagaj de vise si planuri intr-o mapa verde bine stransa la piept, in fata scolii unde as putea sa urmez cursul despre care va vorbeam mai sus. Am fost acolo pentru a cere mai multe informatii despre el, despre profesori, despre materii, despre stagiile de practica si despre facilitatile pentru straini, in general. Credeam ca voi gasi raspuns pentru toate intrebarile din minte, dar n-a fost asa. Credeam ca voi pleca de acolo peste masura de entuziasmata si ca voi fi convinsa ca din februarie ma voi duce cu drag la acea scoala. Credeam… multe. De fapt, ma sperie multe.

Asta e momentul in care nu stiu incotro sa o apuc. Momentul in care nu stiu ce imi place, nu stiu ce as vrea sa fac mai departe, nu stiu daca ma voi descurca, in viitor, cu incalcita limba, abia asternuta-n sertarele creierului. Mi-e frica, mi-e frica de tot, mi-e frica de contabilitate, de economie, de teorie, in general, de tocit, de forma asta de invatare, dobandita-n scoala facuta in Romania. Nu stiu care-mi mai sunt talentele, nu stiu directia in care ar trebui sa o iau, cand limba inca-mi pune piedici in drum si nu ma lasa sa ma simt in largul meu cu ea. Caci da, nu simt ca stapanesc olandeza asa cum o spun diplomele obtinute in cadrul celui mai vestit curs de limba din Flandra. Nu simt ca ma pot descurca in orice situatie, desi citesc zilnic ziarele, carti, iar radio-ul flamand e cel care-mi da “buna dimineata”. Ma depasesc, pur si simplu, toate incurcaturile astea ciudate, caci mi-au luat din curaj si incredere, aceste doua calitati pe care le consideram a fi cele mai de pret atuuri ale mele.

Asa ca apelez la voi. Apelez la experienta voastra de viata, dobandita pana acum. Apelez la voi si la cunostintele voastre… Help?

(Visited 616 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




29 Responses to Cand nu mai stii incotro sa o apuci…

  1. Ioana says:

    Uf, e tare complicat (zise ea dupa niste experiente asemanatoare 🙂 Ca un disclaimer, asta e singurul motiv pentru care comentez, m-am invatat ca nu e prea bine sa oferi sfaturi, dar o sa iti scriu probabil o poveste lunga cu idei, nu cu sfaturi, pentru ca si eu am fost intr-un fel unde esti tu si mi-as fi dorit tare mult sa am perspectiva de acum, chiar si spusa de altcineva.

    Dupa multe carti motivationale, inspirationale si cu iz spiritual, tot ce pot sa iti spun ca schimbarea nu e usoara, cum vezi si tu, dar ca asa e bine sa o vezi, ca pe o parte a procesului, o tranzitie, si, oricat de incredibil si greu e, sa ii vezi toate partile, toate plusurile care sunt si ele, chiar daca minusurile sunt desenate in relief, Privind in urma, ma gandesc mereu ca intotdeauna am valorificat fiecare moment, momentul in care imi era efectiv groaza de urmatorul pas ca si cum el era toata viata mea, cand el era de fapt o picatura in marea schema a lucrurilor. Stiu ca pare imens acum, dar daca poti sa ai in vedere perspectiva asta, aduce o adiere de relaxare.

    Din ce am citit cele scrise de tine, senzatia mea e ca tu crezi ca alegerea pe care o s-o faci o sa fie linia stricta pentru tot restul vietii tale. Cand poate foarte bine sa nu fie asa. Lumea noastra, cea de acum, e foarte diferita de cea a parintilor nostri, suntem antrenati constant, nu mai avem acelasi job toata viata, si poti oricand sa te razgandesti, sa schimbi ceva, sa testezi si sa vezi cum te simti. E minunat ca ai sustinere din partea familiei tale (chiar daca te gandesti cum sa ii ajuti si pe ei, sa nu ai nevoie de prea multi bani, sa contribui si tu) si asta e unul din marile plusuri despre care vorbeam. Nu te simti vinovata si nu iti amplifica sentimentele de frica pentru ca nu vrei sa ii dezamagesti pe ei, daca ei te sustin si te ajuta acum o fac pentru ca te iubesc si cred in tine, si nu pentru ca asteapta ceva in schimb – succesul tau. Been there, done that, didn’t helped, ba chiar m-am tot impotmolit mai rau.

    Daca ar fi sa iti dau o idee in privinta drumului tau, te-as intreba care why-ul tau. Sa iti explic, mie mi-a luat aproape cativa ani ca sa il vad atat de bine incat sa nu-l mai pot ignora. Stiam ca imi place tot ce tine de bijuterii, parfumuri, feminitate, am facut bijuterici dintr-o intamplare, am ajuns sa fiu relaxata doar cand le lucram pentru ca lumea era un mare stres, treptat mi-am dat seama ca tin cu disperare la toate cauzele in care femeile sunt sustinute si ajutate, de la forta de munca la violenta in familie, si asa, din aproape in aproape, mi-am dat seama ca marele meu why e ca orice as face trebuie ca eu sa fac un numar cat mai mare de femei sa se simpta frumoase si increzatoare. A fost un drum lung dar sunt absolut, dar absolut convinsa ca asta e misiunea vietii mele. Si ea se poate realiza in foarte multe domenii. Daca nu stii inca, sugestia mea e sa cauti numitorul comun al tuturor subiectelor care te pasioneaza, ce modelitate de contributie are cea mai mare semnificatie pentru tine si urmareste-o in orice cauti. Si daca nu e acum timpul ei, las-o sa se coaca, urmareste-o in hobby-uri, dar fa o sa creasca.

    Asta a fost ideea mea pentru drum. Ideea mea pentru alegere si teama, e ca cel mai de ajutor e sa iesi din zona de teama. La mine teama de a nu esua s-a transformat intr-o faculatate de care n-am stiu cum sa scap, un master cu care n-am inteles de ce m-am pricopsit ca din a doua saptamana era total gri mocirlos fata de rozul in care il vazusem eu. Diferenta dintre noi e ca tu ai stiu sa te opresti la timp, sau sa nici nu incepi, in vreme ce eu am tras de ele. Sincer, te admir pentru asta, eu stiu de cat curaj e nevoie ca sa faci pasul asta.

    Mie imi place foarte mult ideea de “self made”. De oameni self made. Eu nu m-am regasit deloc in institutiile de invatamant, ma refer la cele superiare si cred ca le datorez o mica parte din ce sunt. Ce sunt e ce am construit cu lacrimi si deprimare, cu afirmatii si jurnale ale gratitudinii, cu miliarde de articole si carti despre cum sa faci x, cum sa faci y, cum sa iti formezi un obicei, cum sa fii intr-un fel sau altul. De asta, sugestia mea e sa incerci ceva din ce ai mentionat ca iti place si sa il incepi la un nivel super tiny si sa il cresti, sa inveti pe el. Tu ai blog, stii cum functioneaza lumea asta, poti sa faci din orice domeniu un succes daca inveti retetele care se gasesc. Ia ceva timp, e greu, e complicat, dar merita. Poate lucrurile sunt diferite la tine, studiul s-ar putea sa iti ocupe foarte mult timp, dar atat pot sa iti zic, incepi ce iti place cu hotarare, cat de tiny posibil, si cu scopul monetizarii in timp, inarmata cu multa dorinta de invatare pe langa si sunt mari sanse sa iti creezi singura un venit.

    In privinta situatiei cu limba, eu zic ca e grozav ca e Belgia si nu e Franta sau Italia, din perspectiva mea de outsider tari total inflexibile fata de alte limbi straine. Dar tu stii engleza, si cu ea poti face orice (gen un blog super specializat si plin de followersi, si monetizabil :D), din ce am citit eu e clar ca tu faci eforturi si eforturile au rezultate vizibile. Umila mea parere e ca adevarat, e necesar sa stii foarte bine limba lor, dar sunt convinsa ca tu te descurci mai bine decat crezi. E natural sa te compari cu vorbitori nativi, dar nu te demoraliza, traind acolo, citind, eu zic ca pe nesimtite o sa te integrezi foarte foarte puternic si o sa iti asumi limba, chiar daca acum ti se pare ca nu e asa,

    Eh, cred ca povestea mea e mai lunga ca postul tau si poate n-o sa iti placa tot ce ti-am zis. Eu sper doar ca ceva din experienta mea sa iti fie util, eu te admir pentru alegerile si curajul tau, tu ai nu doar varsta ca avantaj, dar si anii pe care nu i-ai pierdut, ca mine 🙂
    Daca ar fi sa iti las o singura idee care, privind inapoi, pentru mine ar fi putut sa fie life changing (cred ca o sa fie doua chiar, da 🙂 este 1. sa vezi lucrurile in perspeciva, in mai multe perspective, lasa-le sa se coaca si incearca sa privesti din afara sentimentelor tale. Tu te poti simti dezamagita de tine in vreme ce mie mi se pare ca esti o persoana super puternica, priveste si din perspectiva mea, priveste si din perspectiva cuiva care vede situatia altfel, incearca sa vezi un patrat si din stanga, si din dreapta, si din fata si de jos si 2 intotdeauna, intotdeauna pune dorintele tale cele mai profunde pe primul plan. nu te gandi ca dezamgesti prin alegerile tale, sau prin cautarile tale, nu te gandi ca trebuie sa le fie altora usor cand ei nici nu ti-au cerut asta, nu te ascunde de ideile tale pentru ca tot la ele ajungi. asta nu e nici pe departe o perspectiva egoista, e cel mai scurt drum catre implinire, si multumire cu ce faci, si hai s-o spun, fericire. testat si verificat iti pot spune ca atunci cand tu esti fericita, lucrurile pur si simplu se aseaza. daca n-o sa fie dorintele tale cele mai profunde, sau dorinte care crezi ca sunt ale tale dar de fapt ti le propui singura desi sunt ale altora pentru tine, drumul simplu o sa se tranforme in labirint. eu am ajuns la raspunsuri dintre cele mai surprinzatoare cu ajutorul hartiei si a tuturor intrebarilor pe care mi le-am putut pune. ceea ce e absolut extraordinar e ca tu doar tu poti sa iti si raspunzi 🙂

    iti doresc tot succesul din lume, si cale cat mai usoara si mai comfortabila.
    daca nu te-am zapacit cu tot ce ti-am zis si nici nu te-am speriat, si vrei sa vorbim vreodata, imi poti scrie oricand un mail si discutam 🙂

    te imbratisez cald, cu drag, si asa, cum numai prietenii care incearca sa te intelega si cei care au trecut prin ce ai trecut tu stiu 🙂

    • Raluca says:

      Ioana, iata c-a venit timpul sa-ti raspund, mi-a luat ceva timp, asta-i drept. Am citit comentariul tau de zeci de ori, in fiecare moment in care simteam ca ma pierd si ca iar ma scufund si nu reuseam sa-mi mai vad drumul. M-au ajutat cuvintele tale si inca ma ajuta enorm, enorm… Deci tind sa cred ca am luat o decizie buna in a povesti pe blog despre experienta mea in Belgia, asa ca nu pot decat sa-ti multumesc ca ti-ai facut timp sa-mi scrii si sa ma scoti putin din ceata in care m-am aflat pana de curand.
      Intre timp am fost si intr-o scurta vacanta in tara, asa ca am avut timp sa ma detasez de tot ce-am experientat in Belgia si sa ma gandesc doar la mine, la ce se afla-n sufletul meu. Nu stiu cum s-a intamplat, dar astfel am reusit sa vad mai clar drumul spre care ma indrept, drumul la care am visat de atata timp, dar pe care il tot dadeam deoparte din cauza obligatiilor pe care simteam ca le am fata de ai mei.
      Nici eu nu ma regasesc in institutiile de invatamant, iar din ce am experimentat si aici, e clar, nu ma simt in largul meu acolo, unde trebuie sa invat dupa o programa bine stabilita. In schimb, ochii mi-au fugit spre cursurile secundare, cursuri care te ajuta sa-ti dezvolti anumite hobby-uri si sa reusesti, astfel, sa faci ceva din ele. Mi-a fost greu si inca imi este, cand ma gandesc pe ce drum presarat de incertitudini o voi apuca, dar simt ca o sa fie bine, atata timp cat voi invata cu drag despre ceea ce ma pasioneaza.
      Am inceput deja sa caut si sa citesc carti despre directia spre care ma indrept si incerc sa experimentez si singura acasa, pana cand voi incepe acele cursuri.
      Mi-a mai revenit increderea in mine, asa ca sper ca acesti mici pasi pe care-i fac acum sa ma ajute sa simt satisfactia lucrurilor facute de mana, cu dragoste si spor, cu multa munca si creativitate. Stiu ce-mi doresc, pentru moment, asa ca ma straduiesc continuu sa nu cedez si sa-mi vad de universul meu, un univers in care statul la birou, cu nasul in calculator, de la 9 la 17, nu exista. Sper sa fie bine.
      >:D<

  2. Raluca says:

    Raluca, inca de cand am descoperit blogul tau m-am gandit ca tu esti o luptatoare si cred in continuare cu tarie asta. Poate ca acum viitorul iti pare incert, dar toate aceste experiente prin care tu ai trecut te-au facut persoana care esti astazi: o invingatoare, dupa parerea mea. Te cunosc poate prea putin ca sa-mi dau cu parerea, dar tin minte ca insasi tu spuneai ca ai facut acest coltisor online ca sa postezi retetele bunatatilor pe care le pregateai zilnic(inca de cand locuiai in tara), deci e clar ca te-a pasionat de mult timp domeniul asta. Ti-am mai zis eu ca fiecare inceput e greu si e normal sa fii si speriata, iti spun din experienta personala: daca ceva legat de scoala nu ma sperie suficient de mult, tind sa il tratez mai cu superficialitate si rezultatul nu e la fel de bun. Ceea ce vreau sa spun e ca trebuie sa folosesti aceasta teama in folosul tau si sa nu te lasi inhibata de ea. Eu iti doresc mult succes si sa-ti ofere noua scoala tot ceea ce cauti de atata timp!

    • Raluca says:

      Multumesc, Raluca, ca esti mereu aici sau intr-un e-mail trimis c-un gand bun si-o incurajare. Da, simt, in sfarsit, ca asta este drumul meu. Mi-a luat ceva timp sa-l vad, sa-l recunosc, dar acum stiu pentru ce muncesc si de ce. Si sunt convinsa ca in tara n-as fi avut sansa asta, de a avea de ales intre atatea cursuri si posibilitati, asa ca ma bucur ca mi-e frica, caci da, altfel nu as fi acordat aceeasi atentie lucrurilor de care vreau sa ma ocup.
      Pup si spor la proiecte!

  3. Eu as zice sa iti iei un pic de timp pentru tine, chiar vreau sa cred ca raspunsul e in sufletul tau. Nu te speria, e absolut normal sa te gandesti, sa iti faci planuri si apoi sa renunti. Nu neaparat pentru ca asa vrei tu, ci pentru ca esti fortat de circumstante. E semn de maturitate, Raluca! Iar viata in alta tara si studiatul in alta limba decat cea natala, nu e tocmai o chestiune usoara.
    Despre experienta mea de viata….nu pot spune prea multe. Am urmat un liceu de fizica/chimie si ce mi a fost clar, a fost ca-n viata mea nu vreau sa am de-a face cu asa ceva. La facultate mi s-a sugerat jurnalismul si am am zis ca asa ceva never-ever. Si am ales Management si Marketing in Afaceri Economice. Dupa doi ani, soarta a facut sa ajung sa lucrez la un ziar. Apoi la tv. Io, aia care spuneam ca never-ever jurnalism. Culmea mi-a si placut. Evident, diploma de facultate n/am folosit-o nici pana in ziua de azi si ma tem ca nici n o s-o folosesc in viata asta. Apoi a urmat plecarea din tara. Au urmat cateva job uri, de adaptare in italia, apoi am fost traducator in elvetia si acum in malta unde am inceput un drum nou, in domeniul hotelier. Iar din generatia mea, nu stiu cati dintre colegii de facultate sau liceu, si-au folosit cu adevarat diplomele. Iar in jur, vad oameni care invata sa sa adapteze zi de zi. Deci nu, nu esti singura care nu stie exact de unde sa inceapa. Asa cum am zis si la inceput, sunt sigura ca raspunsul e in inima ta. Doar da/i ragaz sa-l gaseasca,
    Te pup si sa stii ca esti o invingatoare!!!

    • Raluca says:

      Hei, welcome back! De multe ori m-am intrebat ce mai faci, pe unde-ti mai plimbi sufletul, cum te-ai acomodat in noul loc.. Ma bucur mult ca ai dat un semn!
      Da, si eu am in jurul meu oameni care nu si-au folosit diploma de facultate, dar care le-a dat totusi un start in viata, desi eu vad timpul ala nitel pierdut, dar aici e despre mine, nu despre ceilalti. Incerc sa ma ocup doar de ceea ce ma pasioneaza, caci doar asa o voi scoate la capat. Un job temporar sa apara-n zare, ca apoi toate vin de la sine, vina si datoriile vor disparea, iar pofta de invatat va fi mai prezenta ca niciodata. 😀
      Te imbratisez si te salut cu drag!

  4. Cati says:

    Cum spunea cineva mai sus, da, cred ca ar fi bine sa iti iei un timp pentru tine, sa iti pui ordine in ganduri.Nici eu nu am cine stie ce experienta, dar am terminat o facultate, nu zic ca nu mi-a placut domeniul, dar mi-am urmat pasiunea.Asta iti sugerez si tie sa faci, orice ai urma, daca o vei face cu pasiune e imposibil sa nu izbutesti!Cred ca te legi prea mult de scoli, diplome etc. cam asta e mentalitatea si in Ro, dar cred ca ni se demonstreaza din ce in ce mai mult ca hartiile nu prea mai au valoare, ci ceea ce stii sa faci.
    Premisa mea e ca orice faci, fa-o cu pasiune si aceea va fi cartea ta de vizita!Te imbratisez

    • Raluca says:

      Buna, Cati!
      Da, incerc sa nu ma mai las influentata de cuvantul diploma si “siguranta” pe care o ai cu ajutorul ei, asa ca incep sa vad sa vad si dincolo de o hartie si sa-mi redescopar anumite calitati, calitati pe care le-am ignorat sau le-am dat deoparte, crezand ca nimeni n-are nevoie de un om ca mine. Ei, o sa fac eu sa fie, ca nimic nu-i imposibil.
      Imbratisez si eu!
      p.s. mi-ar placea sa aflu despre pasiunea ta, asta daca-mi permiti. 😛

  5. Writing you soon, hold on there!
    >:d<

    • Raluca says:

      “Asculta sugestiile tuturor, pune-le intr-un coltisor in mintea ta, adauga-le-n mixul din inima ta, blenduieste bine acolo, coace bine si vezi ce iese. ” Multumesc!

  6. Sinziana says:

    Draga Raluca,
    Panica nu este un ‘loc’ bun din care sa gandesti problema. Iti spun asta pentru ca am fost si eu acolo si stiu cum e. In primul rand trebuie sa te linistesti. Cand te gandesti si la facultate, la ce iti place sa faci, care sunt competentele tale, la bani, la presiunea pe care cred ca o pui pe tine… toate astea ti se amesteca in cap si nu faci decat sa te panichezi. Esti inca tanara si pariez ca drumul tau profesional se va schimba de cateva ori in viata. 🙂
    Acestea fiind spuse, sunt de accord cu tine ca trebuie sa pornesti de undeva si pentru un timp, sa ai o anumita constanta.
    Eu m-as intreba urmatoarele:
    1. Ce inclinatii cred eu ca am? Ce ma regasesc facand cel mai mult de-a lungul unei zile? Ce imi face placere, ce imi aduce satisfactie?
    2. Daca nu ar exista nici un pic de presiune (de timp si bani), ce anume mi-ar placea cu adevarat sa fac? [sau alta variant: if failure was not an option, what would I do?]

    Apoi, as vedea daca in orasul meu sau in alte orasele conexe nu exista cursuri de apprenticeship – astea sunt niste ocazii foarte bune sa vezi cum functioneaza de fapt anumite domenii si sa-ti dai seama daca locul tau e acolo sau nu.
    As cauta sa fac practica, cat de multa practica, chiar si voluntariat. Stiu ca asta nu aduce banii atat de necesari, dar e ceva ce poti trece pe CV si in plus, nu stii ce usi ti se vor deschide.
    Foloseste-ti pasiunile. Iti place sa gatesti? Vezi unde poti duce creatiile tale culinare, imparte-le oamenilor alaturi de cartea ta de vizita (poate fi ceva vintage, nu neaparat ceva profesionist, dar sa aiba datele tale de contact). Poti sa duci mancaruri bune la targurile care se organizeaza in oras sau pur si simplu sa le oferi anumitor NGO-uri.
    Te pricepi la web design si social media? Printeaza flyere prin cartier si lipeste-le pe unde poti. Cafenelele ar trebui sa aiba boarduri cu astfel de anunturi si oferte.
    Si apropos de cafenele, a lucra ca barista e una dintre cele mai bune oportunitati de a invata limba si a cunoaste oameni. Este un job solicitant, dar poate gasesti ceva part time.
    Bate la cat mai multe usi cu CV-ul tau in mana, zambeste-te, arata-te disponibila si oamenii te vor tine minte.
    Si, cel mai important, fii relaxata! Oportunitatile vor veni oricum, dar vin mai repede la cei care sunt increzatori, senini si au o atitudine pozitiva.
    You’ve got this! 🙂

    • Raluca says:

      Multumesc, Sanziana. Ma tot urmaresc cuvintele tale in ultima vreme, dar pot sa si spun ca incep sa vad lucrurile mai clar si sa-mi dau seama de ce vreau sa fac. Sau ce sa fac cu ceea ce am inceput deja sa fac. 😀

  7. Mo says:

    Am revazut de curand pe TED prezentarea Paulei Scher (www.ted.com/talks/paula_scher_gets_serious) in care povesteste, printre altele, ca cea mai buna solutie pentru a fi original in ceea ce intreprinzi (fie fotografii, desene, postere etc.) e sa nu ai nici un fel de pricepere in domeniul respectiv, sa nu fii instruit, rodat, supus presiunii, sa nu lucrezi dupa tipare. Ceea ce e, nu-i asa, surprinzator pentru noi, parintiii nostri, ce suntem obisnuiti sa asociem priceperea/cunoasterea ca urmare a absolvirii unei faculati (care de cele mai multe ori are o programa invechita, prea putin adaptata/adaptabila practicii—–si care, surpriza!!! nu te face decat un somer calificat, frustrat).

    Pe mine facultatea m-a ajutat sa petrec 3 ani (19-22) intr-un spatiu al schimbului de idei, al creativitatii, prin care mai tarziu am castigat obiectivitate si spirit critic; am inceput sa-mi construiesc propriul set de valori si pentru ca nu am fost nevoita sa lucrez pe timpul facultatii am trait intens si am profitat de timpul liber (dupa care mai tarziu mult am mai tanjit). M-au format acei ani, nu prin cursuri sau informatii, ci prin oamenii pe care i-am intalnit, prin ragazul oferit. Cu toate astea, nu ma pot mandri ca profesez in domeniu si nici nu am avut vreodata intentia asta.

    Dezamagire in inima parintilor exista,chiar daca nu o manifesta.
    Am ales sa plec cu o bursa de la faculate in Germania, acolo unde plecase prietenul meu cu 3 ani inainte si sa raman alaturi de el. Avem amandoi joburi pentru care suntem supracalificati, in schimb ne asigura bani suficienti pentru modul nostru de viata (preferam unor haine de proasta calitate de la H&M-produse in conditii inumane- un ceai alb; preferam sa cumparam mancare de buna calitate, pe care sa o pregatim impreuna si nu sa iesim in oras s.a.m.d. ). Alegerea de a trai oarecum minimalist, de a cumpara lucruri pe care altii le considera inutile sau scumpe, dar noua ne ofera experienta luxului, ne face sa ne simtim bogati; ne-a consolidat relatia si ne-a oferit o structura rezistenta impotriva curentilor, trendurilor si risipei.

    Ce iti pot spune din propria experienta e ca multe joburi par atractive si de invidiat din afara, in schimb iti vor impune si iti vor cere mai tarziu sa-ti sacrifici din timpul tau privat, din libertatea ta si din dorinte. Un om care investeste pasiune si se defineste mai bine de 50 % prin prisma serviciului sau poate fi foarte vulnerabil schimbarilor si strain/absent celor de langa el. Pentru ca nici un “muncitor” nu poate fi de neinlocuit, in schimb un partener, un membru de familie e ceva unic, pentru ca merita sa te lupti.

    Noi ne cultivam in continuare pasiunile pentru design, citit, informatie, nou etc. si fara sa lucram in domeniu. Pentru ca ne-am raportat mereu unul la celalalt si deasupra oricarei dorinte a fost aceea de a fi impreuna, ne-am sprijinit enorm unul pe celalalt si nu am numarat niciodata cati bani aduce unul si cati aduce celalalt.
    Poate ti-ar fi de folos sa vorbesti si cu prietenul tau si sa va faceti planuri impreuna pe urmatoarea perioada de timp (probabil sunt deja facute 🙂 ) si sa reevaluati situatia. Cand veti locui numai voi doi dorinta de lupta si sansele de reusita, cred eu, se vor amplifica.

    Cateva din propunerile mele ar fi: sa te angajezi intr-o ceainarie/ magazin de suveniruri, sa studiezi japoneza, sa inveti o “meserie” (sa faci un fel de stagiu undeva)-olarit, gradinarit, sa prelucrezi pielea.

    Nu uita sa ramai flexibila, pentru ca zapada nu rupe niciodata ramurile salciei si sa nu te temi de schimbarile lente, ci de stagnare

    Te imbratisez si iti doresc multa seninatate !

    • Raluca says:

      Mo, mi-ai dat mult de gandit cand mi-ai scris cuvintele de mai sus. Le-a citit si omul, le-am recitit si eu si inca mai trec cu vederea prin ele, ca sigur mai vad ceva ce data trecuta n-am reusit sa vad, din cauza tuturor lucrurilor care ma preocupa.
      Iti multumesc ca mi-ai povestit despre tine, despre experienta ta.. Asta asteptam sa citesc aici, sa aud povesti si experiente pe care eu nu le-am trait, inca, dar care stiu ca ma vor ajuta sa iau niste decizii mai bune si mai intelepte pe viitor.
      Avem noi multe planuri impreuna, dar momentan suntem “intre case” si nu putem face sa fie altfel. El in Olanda, eu in Belgia, dar macar suntem aproape unul de celalalt si muncim/invatam pentru viitorul nostru, nu vazandu-si fiecare de drumul lui.
      Da, in legatura cu facultatea, well, stiu ca ar fi fost si pentru mine diferit, daca as fi ales sa invat in tara. Ar fi fost altceva, n-ar mai fi existat atatea temeri si preocupari, dar privind in urma, nu pot sa regret ca n-am facut asta.
      In schimb, da, trebuie sa incep de undeva, fie doar si cu dezvoltarea pasiunilor, caci alta cale nu mai vad. Din ce-am inteles din cele spuse de tine, n-ai profesat niciodata in domeniul studiat, dar ai ajuns sa ai un job foarte bun, in altul. Mi-ar placea sa-mi spui cum ai reusit, cum te-au adus schimbarile si lucrurile invatate pe acest drum, asta doar daca esti dispusa sa-mi mai scrii aici sau pe pagina de contact a blogului. 😛
      Imbratisari calde din gerosul Antwerpen!

  8. Ioana says:

    Draga Raluca, nu am eu foarte multa experienta de viata, insa iti pot impartasi cu drag (stiind insa ca tu il stii deja) principiul dupa care ma ghidez eu intotdeauna – Fa ceea ce iti place, urmeaza-ti visele! Pentru ca orice altceva ai face, din oricare considerente cu exceptia pasiunii si dorintei reale, fie ca e vorba de bani, constrangeri din partea familiei, presiunea de a te ridica la nivelul asteptarilor etc etc…nu este viabil pe termen lung, nu iti va aduce nici un strop de fericire, va ajunge o corvoada fara sens si la final te vei intreba de ce faci asta si daca a meritat, Evident ca nu va fi meritat.

    Din cate observ, tu esti foarte prinsa in acest cerc vicios al stresului ca “trebuie” din cauza nevoii de independenta financiara, ca “trebuie” ca sa le multumesti alor tai pentru eforturile depuse si sa ii faci sa simta ca a meritat, ca “trebuie” ca sa justifici cumva drumul anevoios parcurs pana acum in noua tara, ca “trebuie” sa iti faci un rost in lume, ca trebuie, ca trebuie. Atat de prinsa incat ai pierdut esenta….si anume ca ceea ce faci este pentru tine, pentru viata si sufletul tau. Si e o chestie a naibii de importanta sa iti dai seama ce iti doresti sa fii “cand vei fi mare”. Nu sa decizi ce o sa fii. Sa iti dai seama ce iti doresti sa fii.

    Acum, pentru asta, primul pas si cel mai important l-ai facut, ai renuntat la ceva ce nu iti placea. Este un lucru mare, care necesita mult curaj, autocunoastere si maturitate. Apoi, revelatia a ceea ce iti doresti cu adevarat nu va veni in stres si presiune, asa ca parerea mea este sa incerci sa te detasezi o vreme de lucrurile astea…ia o pauza, respira putin, mai ales ca deja toata nebunia asta cu scoala ti-a lasat un gust amar, teama si nesiguranta. Cum ziceau si cei de mai sus, poate ar fi bine sa iti iei pe o perioada un job care sa te ajute sa te integrezi mai bine si sa scapi de frica asta ca nu stii suficient de mult si ca nu te descurci (cafenea, restaurant) si in acest timp, oarecum scapata de o parte din presiunea financiara, sa iti dedici resursele intelectuale cunoasterii si explorarii de sine.

    Tu esti un om atat de frumos care face lucruri frumoase si le impartaseste cu atata drag si pasiune cu ceilalti, incat e pacat sa lasi aceste daruri sa se piarda de dragul unei cariere insipide dar banoase! Atunci cand faci ceea ce iti place cu drag si cu pasiune, succesul vine aproape de la sine! Uite o idee – ca tot iti place sa calatoresti, sa fotografiezi, sa explorezi orase si mai ai si darul de a povesti atat de frumos, poti organiza un free tour in Antwerpen pentru turisti (bacsisurile sunt binevenite si de obicei se dau la final). E o situatie win-win, te plimbi, cunosti oameni, impartasesti povesti si experiente si mai castigi si niste banuti. Pornind de aici, poti eventual gasi apoi o agentie de turism cu care sa colaborezi si sa directioneze turistii care tine. E doar o idee pornita de la una din pasiunile tale. Dar tu mai ai si altele, la fel de frumoase. 🙂

    Te imbratisez cu drag si stiu ca vei gasi in tine raspunsurile si resursele pe care le cauti.

    • Raluca says:

      Ioana, iti multumesc tare mult pentru sfaturi si ganduri. Tot citesc si recitesc ce mi-ati scris pe aici si nu-mi vine sa cred, ma simt coplesita si ma bucur ca am ales sa public asta pe blog, desi altii m-ar contrazice.
      Al doilea paragraf scris de tine ma defineste cu siguranta, dar abia acum reusesc sa vad lucrurile mai limpede, cand vad si din alta perspectiva o parte din viata mea.
      Ar trebui sa fug, sa plec, sa ma detasez putin de locul in care ma aflu acum, ca sa nu mai simt presiunea asta ce-mi sufla-n frunte. Dar nu pot, deci n-am decat sa invat sa infrunt aceste lucruri si sa fac cumva sa ies in fata, pentru mine.
      Mi-ai dat si cateva idei frumoase, iti multumesc! Am inceput sa notez, sa notez si sa notez putin din toate cate mi s-au scris aici. 😛

  9. Oana's Books says:

    La un moment dat, când nu mă mai regăseam în nici o activitate și când ajunsesem să nu mă mai recunosc pe mine în oglindă, o prietenă mi-a zis niște vorbe mari ”Când simți că nu mai știi ce să faci, încearcă să te reinventezi”. Asta am și făcut, dar nu într-un mod extrem. Mi-am luat timp de gândire, m-am analizat pe mine ca om, mi-am dat seama ce lipsește și cu ce încerc eu să compensez. Și-a mers! Aș zice că timp de gândire îți trebuie, așa cum s-a scris mai sus, timp de petrecut tu cu tine, cu gândurile tale, timp în care la un moment dat vei ajunge să vezi soluția. Sper să ai parte doar de lucruri bune și de puterea de-a lua deciziile bune pentru tine.

    • Raluca says:

      Vezi tu, Oana, nu prea pot sa ma gandesc la mine acum, sa incerc sa ma reinventez, cand exista atata presiune asupra mea. Ma simt vinovata, recunosc, ca nu reusesc sa-mi dau seama de ce vreau si ca timpul trece, iar eu nu fac mare lucru.. Stiu, poate din afara nu pare asa, dar asa simt acum. 🙁
      Iti multumesc pentru sustinere si gandurile bune, ma simt coplesita de atatea ganduri frumoase indreptate spre mine.

  10. Andra :) says:

    Dragă Raluca, am văzut articol de când l-ai postat, dar m-am tot gândit ce să-ţi scriu şi ce sfat să-ţi dau, aşa că postez de-abia acum.
    Eu zic că eşti foarte curajoasă că ţi-ai asumat atâtea schimbări şi le-ai îmbrăţişat pe toate cu entuziasm. Te admir pentru asta. Ai încercat fără teamă mai multe domenii, ai testat, nu ai ezitat să o iei de la zero. Sunt convinsă că ai învăţat multe din asta şi te-ai maturizat, chiar dacă poate nu conştientizezi acum.
    Nici eu nu eram foarte lămurită referitor la ce vreau să fac cu viaţa mea şi nici acum nu pot să zic că sunt 100% sigură. Însă lucrurile s-au mai aşezat un pic când am început să lucrez în direcţia pasiunilor mele. Am dat de veste că sunt în căutarea unor colaborări pe scris, am tot căutat, apoi au apărut şi ceva propuneri. Sunt multe domenii/lucruri care îmi fac plăcere, dar nu am o „mare iubire”, ca să mă exprim plastic, de-asta cred că mi-e mai greu să mă decid asupra unui drum profesional concret.
    Cum au mai zis şi fetele, cel mai important e să faci ceva ce-ţi place şi te reprezintă, chiar dacă la început fără bani, iar venitul ţi-l asiguri din alte surse, poate având un job „neutru”, care nu este ceea ce-ţi doreşti, dar cu care eşti împăcată. Lucrurile se pot schimba, în timp.
    Te îmbrăţişez şi sunt alături de tine! :*

    • Raluca says:

      Asta e si problema la mine, ca nu ma pot decide asupra unui singur lucru, imi place sa stiu cate putin din toate. Uite, pe la vreo 14 ani am inceput sa fiu interesata de ceai si sa testez cat mai multe sortimente. Apoi, dupa ce-am reusit sa strang ceva banuti de prin colaborarile avute cu o firma de cosmetice, mi-am luat prima mea camera foto. Treptat, tiptil, am inceput sa citesc tot mai multe bloguri si site-uri online, astfel incat am ajuns pe tea.mug.ro si am inceput sa ma folosesc de toate cunostintele adunate pana atunci, ca sa scriu articole despre ceaiuri si sa fotografiez ceaiul in cat mai multe ipostaze. Bine, daca nu descopeream literatura, cartile, nu stiu daca as fi avut curaj, deci vezi, toate s-au imbinat atunci si mi s-au deschis porti catre o alta lume.
      Tot la vremea aceea aparusera si sapunurile naturale si m-am documentat atat de mult, timp de cateva luni bune, incat am ajuns sa-mi fac si eu, inclusiv creme de corp si balsamuri de buze. Mi-ar fi placut, vezi tu, ca ai mei sa fi avut incredere in mine si sa ma sustina in chestia asta, caci sunt sigura ca ajungeam la alt nivel acum si mi se mai limpezea putin drumul vietii. Dar n-a fost sa fie…
      Asa ca m-am concentrat pe gatit, pe prajiturit, pe facut tot felul de dulciuri, uneori avand mari reusite, dar nu mereu. Acum incerc sa fac prajituri, tarte mai sanatoase si sa sper ca poate voi avea ocazia sa folosesc ingrediente cat mai naturale, in viitor. Mi-ar placea sa invat multe, multe lucruri din domeniul asta, sa se lege cumva, mai tarziu, si pasiunea pentru ceai, de prajituri, de paine calda si de-un loc in care sa ne putem aduna cu totii.. Si, de ce nu, sa ma trezesc c-o idee noua si sa fac cumva sa ma diferentiez de celelalte localuri de genu. 😀

  11. Cati says:

    Draga mea, ai format aici o adevarata comunitate, si crede-ma ca nu sunt singura care ti-ar cumpara sapunurile, si gusta prajiturile:D…Daca doresti sa inveti mai multe ai putea cauta ceva la o cofetarie, patiserie sau brutarie.Acolo, in spatele tejghelei se afla adevaratele secrete, nu neaparat in scoli.Iar timpul liber ti l-ai putea folosi sa faci ce iti place, inclusiv produse pe care sa le vinzi online.Hai curaj, ca totul va fi bine!>:D<….inca ceva, daca ai nevoie de bani ai putea organiza inclusiv un blogsale cu obiecte de care nu mai ai nevoie, asa ca idee:D

  12. Anca says:

    Avem nevoie de povești de felul acesta și personal îți mulțumesc că ai îndrăznit să împărtășești.
    În cât mai puține cuvinte, felul în care rezum eu provocările din viața mea e următorul: tot ce ai nevoie se află în interiorul tău; răspunsuri, curaj, siguranță, liniște; orice; tot ce vrei și ai nevoie.
    La modul concret ai putea să faci câtvea exerciții de meditație: 1. empty your mind, 2. focus on what you want to find out/achieve & 3. stay positive and let them (answers/opportunities) reach you.
    Fără griji, o să fii bine! 😉

  13. arakelian says:

    Uof, nu am niciun sfat sa iti dau. Ce functioneaza la unu nu functioneaza la atul. Iti trimit o imbratisare calda si moralul sus, o sa apara si calea ta. Multi oameni sunt ca tine, eu si la aproape 40 ani am aceleasi indoieli si intrebari,m-am regasit in muulte din ezitarile si grijile tale, acum ridic din umeri si imi zic ca lasa ca mai vad eu 🙂

    • Raluca says:

      Sa stii ca m-am gandit mult la cuvintele lasate de tine aici, in articolul despre cum e la facultatea la care am mers pana in decembrie, in care spuneai de intuitie si de a te simti in largul tau.. M-au macinat inca de atunci, caci simteam ca ai dreptate, caci pe acelasi principiu functionez si eu, doar ca atunci inca speram ca o sa fie bine, ca o sa ma acomodez acolo si-o sa-mi gasesc astfel drumul.
      N-a fost sa fie.

  14. Pingback: 2015, despre curaj | călădor

  15. Pingback: Un nou inceput – Invatand brutarie, patiserie si cofetarie | călădor

  16. Pingback: Costurile cursurilor de brutarie-patiserie-cofetarie din Antwerpen | călădor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *