Cartile anului trecut

Anul care-a trecut a fost un an bun cu privire la cartile citite. A fost el cam ciudat in prima sa jumatate, dar cartile mi-au ramas mereu aproape, cand aveam mai mare nevoie de cineva, de-un sfat, de-o cale de iesire. Am avut noroc de un an financiar mai bun in comparatie cu 2014 (nu va imaginati ca am iesit din vreo librarie cu tot ce mi-a poftit inima, dar cu vreo 4-5 carti/vizita tot am plecat acasa), dar si de bibliotecile prietenilor, in care mi s-a permit sa cotrobai pe tot parcursul anului. Astfel am reusit sa economisesc, dar si sa ma bucur de ultimele aparitii din librarii. 

Screen Shot 2016-01-15 at 17.07.53

Tin minte ca-mi propusesem in ianuarie sa citesc in continuare in olandeza si-n engleza, lasand-o mai moale cu cartile-n limba materna, ca sa nu cumva sa uit expresiile sau alte minuni. Nu-mi amintesc cand am cedat, dar stiu c-am citit c-o pofta de nedescris cateva luni la rand, asta pana cand dadeam de-o carte care nu-mi pica bine si-mi era greu sa merg mai departe cu alte lecturi. 

Desi doar 40 de carti mi-am propus sa citesc  in 2015, numarul a urcat pana la 71, dar am si trisat putin, recunosc, caci 4 din 71 au fost de fapt numerele DoR aparute de-a lungul anului; imi petrec 2-3 zile pentru a citi un numar, nemaiputand sa ma ating de vreo carte pana cand n-am dat numarul gata, asa ca mi-am spus ca ar trebui sa consider DoR mai degraba o carte, mai ales de cand si-au schimbat si formatul. Apoi, au fost si cateva carti pe care le-am abandonat, ca sa nu mai bat pasul pe loc si sa am regrete, dar nu cred c-au fost mai mult de 3. Restul, numai bunatati de 4 si 5 stele, iar cand nu stiam unde sa le incadrez, le lasam pe 3, caci mi-e tot mai greu sa le gasesc un loc in Goodreads; poate ar trebui un sistem putin mai detaliat, pentru cei aflati in aceeasi situatie ca si mine. 

Si ca sa nu ma mai lungesc, las mai jos o lista (cui nu-i plac listele?:D) cu 10 lecturi de 5 stele din 2015, pentru inspiratie:

  • Femeia de hartie, de Rabih Alameddine, e una din preferatele mele; ma gandesc sa mai cumpar cateva exemplare pentru prieteni, ca-i buna de avut in biblioteca, ca sursa de inspiratie, nu doar oferita cu imprumut.
  • The Interestings Meg Wolitzer, tot in top si ea. 
  • The signature of all things si Ultimul barbat american, de Elizabeth Gilbert, mi-au placut extrem de mult, cea din urma am lasat-o cu 4 stele, desi ambele au insemnat o lume noua pentru mine. Le-am citit cu pofta in cateva zile si mi-ar placea sa le am si-n biblioteca mea de aici sau in locul in care ma voi stabili mai tarziu. 
  • Paula, de Isabel Allende, m-a facut sa bocesc intr-o luna de vara sufocanta, in care problemele mele mi se pareau cele mai mari din Univers, dar am revenit cu picioarele pe pamant datorita ei. Am mai citit inca trei carti de Allende anul trecut si mi-am propus sa le recitesc si pe celelalte doua aduse din tara, atat de mult a inceput sa-mi placa aceasta autoare. In sfarsit pot spune ca am si eu trei autori preferati, dupa H. Murakami si P. Gregory. 
  • Culoarea purpurie, de Alice Walker, am citit-o spre sfarsitul anului si m-a facut sa inteleg mai bine oamenii care-au trecut prin viata mea de cand m-am mutat in orasul cu cel mai mare numar de nationalitati din lume. 
  • Stoner, de John Williams, mi-a reamintit de-un om drag, pe care sper sa-l revad in viata asta, dar mai luptator si implicat decat mi-a fost dat sa-l cunosc. 
  • Dogs with bagels, de Maria Elena Sandovici, este o alta carte in care m-am regasit enorm si-am incercat sa inteleg mai multe despre etapa vietii mele de atunci. Intre timp a mai scos o carte, Stray dogs and lonely beaches, citita si ea la timpul potrivit. 
  • Sticletele, de Donna Tartt, a fost cea mai lunga carte citita anul trecut si zau c-a meritat sa car un kilogram in plus in geanta timp de doua saptamani. Abia astept sa-mi iasa-n cale si celelalte carti ale sale.
  • Singuratatea numerelor prime, de Paolo Giordano, m-a facut sa iubesc fiecare cuvant si fiecare propozitie din ea. 
  • Onoare, de Elif Shafak, m-a scuturat putin pe dinauntru si m-a facut sa fiu mai empatica cu anumiti amici ce mi se pareau de neinteles. 

Un an bun de tot, dupa cum vedeti, si sper ca si acesta sa-mi aduca-n cale lecturi  la fel de surprinzatoare.

(Visited 1,119 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




7 Responses to Cartile anului trecut

  1. Romina says:

    Am citit si eu Sticletele , dar in engleza . Pot sa spun ca e cartea mea preferata din 2015 🙂

    • admin says:

      Ma bucur sa aud ca avem o carte in comun! Sper ca si anul acesta sa citesc carti la fel de lungi si de captivante.

  2. Mihaela says:

    71 de carti! Wow, bravo mai! Nu am citit niciodata atat de mult, nu cred ca am sa reusesc in vreun an asa ceva. 🙂

    • admin says:

      Eu am mai citit intr-un an 65, cand nu exista Goodreads, dar le scrisesem cu pixul pe o foaie-tabel. 😀
      Nu zic, am si avut timp liber atunci si acum, daca as avea un job full-time + scoala nu cred ca as mai reusi sa citesc la fel de mult.

  3. Cati says:

    Uau, felicitari.Sper sa citesc si eu mai mult anul asta.Sticletele tot am amanat-o si cred ca asta e un semn sa ma apuc si de ea.Iau ca pe niste recomandari lista ta, pentru ca H.Murakami nu m-a dezamagit:D
    Un 2016 cu spor la citit!:D

  4. admin says:

    Sper sa-ti placa, Cati! Si cat mai multe carti bune in 2016!

  5. Pingback: 2016 in carti | călădor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *