Prima operatie serioasa din viata mea si cum am ajuns sa apreciez mai mult mancarea

Celor care n-au aflat inca, ei bine, va spun acum, c-am facut-o si pe asta: mi-am scos toate cele patru masele de minte…deodata. Am facut asta la recomandarea stomatologului, care, vazand ca n-are ce sa-mi faca si ca totul e in regula cu dantura mea, a cautat prin fiecare coltisor vreo chichita, numai sa nu-l fi vizitat degeaba. Si-a gasit, dar parca prea a gasit.. 

Initial, adica prin septembrie, era vorba de o dubla extractie, adica doar a maselelor de sus, nu si a celor de jos, asta dupa ce l-am convins pe stomatolog c-am sa lesin de cateva ori daca simt vreun disconfort (deh, de asta merg regulat, ca sa n-am surprize grave, asa-i cu oamenii fricosi, devin preventivi, dupa o adolescenta chinuita), dar fiindca am optat pentru scoaterea lor la spitalul de langa mine si nu in cabinetul dansului, domnul chirurg a zis ca el le-ar scoate pe toate deodata, ca tot ma incurca si cele de jos, iar anestezia sa fie generala. 

12555907_914720235290311_1489243426_n

Citisem, inca dinainte de extractie, tot felul de povesti de groaza despre ce simti atunci cand iti este scoasa o masea de minte, caci mai multe deodata nu s-au indurat prea multi s-o faca. Incepuse sa-mi fie frica, moment in care am reprogramat operatia pentru o perioada mai linistita, la inceput de an, in vacanta dintre semestre, si nu in perioada Craciunului, cum a fost initial, dar si pentru a fi sigura ca am un ajutor aproape, daca mi-ar fi destul de rau. M-am mai relaxat putin dupa ce Mihaela mi-a explicat cu amanunte prin ce a trecut si mi-a dat cateva sfaturi pentru zilele de dupa operatie. 

Bun, a venit si ziua operatiei, zi in care n-am mancat/baut nimic, ceea ce mi s-a parut a fi un chin, iar asta deoarece nu rezist sa nu beau apa cand ma trezesc si sa-mi inchei micul-dejun cu o cana mare de ceai energic. Chinul s-a prelungit, mai apoi, la spital, cand am fost anuntata, dupa inscriere si primirea camerei, ca operatia va avea loc trei ore mai tarziu. Trei ore. Trei, plus inca doua de cand ma trezisem inseamna cinci ore oribile, cu stomac galagios si deshidratare rapida. Cinci ore… 

Poate ar trebui sa va spun si de faptul ca eu ma asteptam ca totul sa se desfasoare precum intr-un cabinet stomatologic, adica extractiile sa aiba loc pe scaunul din cabinet si nu pe masa de operatie, cu hainele proprii pe mine si cu plecat acasa in prima secunda de dupa trezire. Ah, vise… Totusi, trebuia sa trec si prin experienta asta, sa-mi demonstrez ca ma pot descurca si-ntr-un spital si sa vad cum functioneaza lucrurile pe aici, ca doar nu esti cetatean pan’ nu treci pe la spital :D. 

Dupa operatia care a durat o ora, o mana de asistente misunau in jurul meu, fiecare sa ma ajute cu cate ceva si sa-mi faca trairea mai agreabila. Initial nu puteam vorbi, ca aveam un pansament in gura, dar care nu stiu cand mi-a si fost luat, caci incepusem sa-mi aud vocea, la un moment dat, cand a inceput sa mi se faca rau, la putin timp dupa trezire. Au fost cateva momente in care m-am pierdut, mi-a fost frig (s-a rezolvat in secunda doi) si incepeam sa simt mici dureri si ceva disconfort in gura. Nici n-a trebuit sa formulez propozitii pompoase si politicoase in olandeza, caci asistentele ghiceau din privirile mele de ce anume am nevoie si ce se intampla cu mine in clipa respectiva. Mi-a placut, zau, sa simt ca nu-s lasata de izbeliste si sa am oameni empatici in jur. 

Dupa externare si cateva efecte adverse, ma aflam in patul de acasa, cu banda de gheata in jurul fetei si-o mama precum o albinuta, caci a avut grija sa am la indemana tot ce a crezut ea ca as avea nevoie. S-a straduit sa-mi fie bine si a reusit, caci simt ca fara ea n-as fi trecut prea usor peste aceasta prima operatie serioasa din viata mea. Statui mamelor, deci! 

In zilele si noptile urmatoare nu mi-a fost prea bine (azi e ziua cinci si ma simt viteaza deja, in comparatie cu celelalte zile, de aceea si scriu acum, ca-s amintirile proaspete), vorbeam greu, imi era rau, ma simteam ametita, nu puteam sta in picioare, calmantele nu-si faceau efectul, iar bautul apei mi se parea imposibil. Totusi, am facut un efort si-am mancat, chit ca putin, poate prea putin pentru cate calmante a trebuit sa iau, iar aici aplauzele se duc tot catre mama, care mi-a pregatit mancare ca pentru bebelusii ce-si incep diversificarea. Astfel am ajuns sa apreciez mai mult mancarea si sa observ cum doar datorita ei am prins forta in ziua trei si patru, chit ca fata inca-mi era precum un bostan (noul alint al omului :-D). 

12383319_1673652546209552_18030239_n

In ziua cinci, adica astazi, m-am trezit vesela, c-am reusit sa dorm o noapte intreaga fara a ma trezi, iar asta si pentru ca am renuntat la bandajul cu gheata si la o parte din calmante. Am si visat multe lucruri, semn bun, au spus cei din jur, caci in celelalte zile nu avusesem un somn atat de complet si de profund. Tot azi am avut mai multa pofta de mancare si-am reusit sa mananc si altceva in afara de iaurturi, pireuri sau fructe pisate. N-am mai dormit in timpul zilei, ca aveam energie sa stau pe capul omului, iar fata mi s-a dezumflat considerabil. 

Urmaresc acum atenta cusaturile facute cu ata chirugicala dizolvabila, caci n-as vrea ca peste o saptamana sa ma intorc la stomatolog pentru a scoate resturile. Ah, apropo de asta, inca de la externare mi s-a dat un dosar cu cateva foi cu detalii despre operatia suferita, dar si altele cu sfaturi pentru perioada postoperatorie. Tin minte ca mi-a spus si doctorul,  imediat dupa operatie, ca n-o sa fie nevoie sa ne revedem in zilele urmatoare, daca respect regulile si pun in aplicare sfaturile aflate in dosarul de externare, fapt ce a parut a fi putin ciudat in comparatie cu experienta Mihaelei, dar mi-am reamintit de contactul minim pe care-l prefera doctorii de aici si despre cum te invata sa te descurci singur in situatii mai deosebite. 

Privind in urma, ma bucur c-am ascultat de chirurg si ca le-am scos pe toate deodata, caci astfel am scapat de-un chin dintr-un foc si nu mai sunt nevoita sa trec prin asta. Sunt recunoscatoare si ca anestezia a fost generala si ca n-am simtit nimic in timpul operatiei, caci sunt convinsa ca fricoasa de mine ar fi ingreunat cu mult o extractie banala in ochii chirurgului. Cinci zile de “suferinta”, cu mult somn, gheata si odihna. Acum visez la ziua in care voi putea deschide gura complet si voi putea manca din nou alimentele mele preferate. Baby steps, desigur, caci maine am in plan sa ma desmortesc si sa ies din casa, sa pedalez agale pe strazile orasului, ca tot se anunta vreme de primavara.

(Visited 655 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




8 Responses to Prima operatie serioasa din viata mea si cum am ajuns sa apreciez mai mult mancarea

  1. Alinuta says:

    Raluca, cum de mi-a scapat mie tocmai articolul asta??? L-am citit cu fff mare placere pe cel despre jurnale si abia acum am inteles ce ai vrut sa spui pe Insta legat de starea de sanatate… 😉

    Sa stii ca te inteleg perfect! Acum cativa ani, din cauza faptului ca mi se tot infecta o gingie, am fost nevoita sa apelez si eu la un stomatolog pt o extractie de masea de minte. Si nu a fost una oarecare, ci o operatie in toata regula, cu anestezie locala (cat pt un cal 😀 ), taietura, cusatura, febra, frisoane si tot tacamul. M-a adus sotul acasa mai mult lesinata, cu scaunul masinii rabatat la orizontala. Nu stiu daca as mai incerca vreodata experienta asta…

    Sa te faci bine cat mai repede si spor la bucatarit si pedalat!!!
    Pupici!

    • admin says:

      Si eu am fost fara vlaga cand m-a adus mama acasa. Atipeam in masina, la hop-uri imi venea sa vomit, se invartea lumea cu mine..atat de ciudata a fost trairea. Dar a trecut, aproape a trecut.. Inca n-am mancat alimente calde sau tari, mai astept, ca nu vreau sa stric ceva si sa trec iar prin asta.
      De la bucatarit am facut pauza in ultimele doua saptamani, de cand am intrat in vacanta, ca sa se mai linisteasca si corpul, dupa atatea dulcegarii. 😀

  2. Mihaela says:

    Ma bucur ca te simti bine! Si eu ma bucur ca pe ultimele 3 le-am scos deodata. Prima experienta, cand mi-am scos doar unul, a fost cea mai nasoala, cu anestezie locala, dureri, umflat, etc.

    • admin says:

      Imi amintesc de prima ta extractie si cat de rau ti-a fost… 🙁 Ciudat si organismul nostru, vezi? Ti-a facut o surpriza si te-a scutit de dureri. 😀

      • Mihaela says:

        Da, chiar ca a fost o surpriza. Eram pregatita sa imi fie foarte rau, sa-mi iau concediu 7 zile, sa stau in pat, sa nu mananc nimic, si cand colo, nici macar nu m-a durut (prea tare, ca un pic acolo m-a durut, dar de-abia dupa vreo 2 zile, cand a trecut de tot efectul anesteziei).

  3. Cati says:

    Asta da curaj!Da-mi si mie, ca anul asta cel putin o masea trebuie sa-mi scot:D
    Insanatosire grabnica si linistita!
    Ah..si da, si mama e asa cand sunt “in nevoie”..of, ce ne-am face fara ele..

    • admin says:

      Aproape mi-am revenit, durerile aproape-au disparut, dar atele nu s-au dizolvat complet, inca..
      Eh, n-o sa ai de ales si va trebui s-o scoti, caci nu-i de joaca cu ele. Decat sa te doara in continuare, mai bine renunti la ea si gata. Desi stiu ca nu-i simplu…
      Hai c-o sa fie bine, cumva. 😛

  4. arakelian says:

    tiii, am si uitat, eu trecui de 2 ori prin asta: in facultate si pe la 28 de ani. Problema e ca la mine maselele de minte cresteau aiurea si mi-au impins dantura si … masele vecine afectate/crapate/etc.
    La prima extractie insa am ramas cu maxilar blocat o sapt si am mancat…doar supa la pai.

    Recuperare rapida!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *