Vreau sa nu-mi fie frica

O saptamana ciudata si urata, cam asa a fost cea care abia a trecut si pe care mi-o amintesc inca in detaliu. O saptamana in care mi-am dorit sa nu-mi fie frica sa ies din casa, sa imi vad de viata mea banala, calare pe bicicleta, strabatand agitatia orasului. De iesit am iesit, ca am fost nevoita, dar frica a ramas, din pacate, si totusi, realizez ca ea nu ma ajuta la nimic, nu ma protejeaza, nu-mi ascute instinctele, ba dimpotriva. Asa ca incerc sa uit, asa cum face mintea omului, sa nu ma las afectata de toate evenimentele petrecute in ultima vreme, desi e greu, e tare greu… 

Poate suna egoist, dar imi iubesc viata, cu bune si cu mai putin bune, si n-as vrea sa mi-o pierd doar pentru ca altii n-au altceva mai bun de facut decat sa imprastie teroare in lume si sa curme vieti nevinovate. M-am gandit ca poate daca evit locurile aglomerate si orele de varf, voi fi bine, nimic nu mi se poate intampla, desi stim cu totii ca cele mai multe accidente au loc in casa ( 🙂 ), asa ca nici asta nu-i o solutie. N-am reusit sa ajung la un consens, asa ca vacanta de Pasti ma gaseste in aceeasi camaruta luminoasa din Eindhoven, din care scriu acum, privind, din cand in cand, pe fereastra ce da spre micul parc pregatit sa intampine primavara cum se cuvine. 

Mi-am propus, ca de obicei, sa fac o multime de lucruri in timpul sederii mele aici, dar iata ca au trecut deja doua zile, iar realizarile le numar pe degetele de la o mana. De vina-i durerea de gat care ma stoarce de energie, probabil ca plimbarea de duminica seara, de prin Antwerpen, la bratul celuimaiiubitom, isi doreste sa fie transformata intr-o amintire de neuitat, mai ales dupa ploaia zdravana care ne-a luat pe ‘nepregatite’ si ne-a udat din cap pana-n picioare. Noi am ras, ne-am bucurat, n-am zis nimica, dar corpul nostru nu ne aproba, se prea pare. 

Dar sa revin la titlu. Vreau sa nu-mi mai fie frica, desi e greu, tare greu sa te obisnuiesti cu aceasta trista realitate. Pana la intamplarea atentatelor, imi ardeau calcaiele sa plec in lumea larga, de calatorit in cateva weekend-uri, dar si de facut voluntariat in timpul verii intr-o tara in care altfel nu mi-as permite s-o vizitez si s-o cunosc cum se cuvine. Acum nu-mi mai arde de nimic, doar de stat aici, in Eindhoven, in camera de 27mp in care ma simt  in siguranta (nu ma intrebati de ce, ca nici orasul acesta nu-i fara antecedente, dar asta simt). 

Spuneam mai demult cat sunt de indragostita de viata, sentimente care-mi strabat corpul si acum, chiar daca nu-s in cea mai buna forma sau perioada a mea. Ce stiu e ca toate trec, ajungem sa uitam si sa mergem mai departe, pana cand se mai intampla o tragedie si o luam de la capat cu intrebarile existentiale si rostul nostru in aceasta lume. 

(Visited 202 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




2 Responses to Vreau sa nu-mi fie frica

  1. Luminita says:

    Raluca, nu lasa ca frica sa-ti stapaneasca sentimentele. Adevarul ca este justificata. Dar viata merge mai departe, indiferent de atentate sau nu si ca nu trebuie ca niste nenoriciti sa ne impiedice sa traim. Bucura-te de ziua de azi, spera la ziua de maine. Fa-ti viata asa cum doresti. Teama nu e nici solutia, nici garantia unei vieti sigure.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *