Emotiile ultimelor proiecte si-un dor de duca de nestapanit

Ma tot mut dintr-o camera in alta, in speranta ca voi gasi un loc mai cald, care sa ma inspire si sa ma faca sa visez din nou cu ochii deschisi. Ploua, ploua de cateva zile bune, e un frig de-ti intra-n oase, uneori ninge, mai da cu grindina, adica o vreme mai racoroasa decat in luna decembrie. Si eu care credeam ca gata, primavara-i aici, vara-i si mai aproape, cand de fapt ea pare atat de departe momentan…

Ma trec tot felul de stari, de emotii, sar de la un proiect la altul si nu reusesc sa ma concentrez doar pe un singur lucru. Acum fac flori, multe flori, pentru un eveniment pe care-l astept cu nerabdare sa se intample in locurile natale, asa ca biroul imi e plin de petale, flori, lipici si culori. Mai frunzaresc, din cand in cand, vreo carte din cele comandate saptamana trecuta din tara, sa-mi mai stapanesc dorul de duca si de limba materna. Cand nu stiu ce sa mai fac, ma trezesc citind cu pofta despre tot felul de ingrediente, tehnici si retete din Belgia si Olanda, pentru a cunoaste toti termenii si toate denumirile in limba neerlandeza, ca sa ma simt pregatita pentru noul job, acel job la care nici nu indrazneam sa visez, poate din lipsa de incredere, nu stiu, sau de indrazneala, dar iata ca ceilalti vad mai mult in mine decat vad eu in oglinda, iar asta ma ajuta sa cred, sa cred mai mult ca pot, ca sunt capabila si ca sansa aceasta de a creste nu mi s-a oferit degeaba, ci cu un scop precis. 

Gata, mi-am gasit locul, pot visa din nou cu ochii deschisi, imi pot face planuri, ca am o grija-n minus, ba chiar doua, daca e sa pun la socoteala si scoala asta pe care-o iubesc de nu mai pot. E frig, stiu, am scos paltonul si ghetele din dulapul de iarna, n-am avut de ales, dar cand privesc fotografiile cu copacii infloriti din Eindhoven, sufletul mi se incalzeste instant si e rabdator, asteapta cuminte, caci stie ca nu mai e mult, mai putin de doua luni pana cand pielea-mi va fi din nou atinsa de soarele din ro, dar nu numai de el, ci si de oameni, acei oameni pe care-i las mereu in urma si la care ma intorc negresit de fiecare data, cu acelasi dor de nestapanit, spunandu-le ca viata mea e incompleta fara ei, sa-i miros, sa-i adulmec, sa-i strang tare in brate si sa petrecem impreuna cele mai banale si totusi cele mai insemnate zile pentru sufletu-mi imprastiat in o mie de locuri. 

Mai e putin, atat de putin…

(Visited 260 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




2 Responses to Emotiile ultimelor proiecte si-un dor de duca de nestapanit

  1. arakelian says:

    cata savoare degaja articolul!
    Ma bucur pentru tine si primavara din sufletul tau!

  2. Roxxy says:

    Pozele sunt atat de deosebite!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *