Din ziua in care nimic n-a mai fost la fel

Se facea ca ne aflam intr-o cafenea tare faina din Antwerpen, alaturi de o multime de domnite creative si dornice sa invete o indeletnicire noua si relaxanta. Faceam flori de hartie, treceam pe la mese, povesteam cu fetele, incepeam sa ne cunoastem mai bine, eram entuziasmate si bucuroase pentru atmosfera creata de zane, invitatele noastre, cand ma trezesc ca-mi suna telefonul, hm, da, intr-o zi de sambata. Mai aveam putin si nu raspundeam, nu voiam sa deranjez evenimentul, plus ca m-am dezobisnuit in a raspunde la numere straine, las mai mereu sa intre casuta vocala, dupa care vad daca e o urgenta sau nu.

13301326_1164592363571425_275152929204837169_o

Ma intreb si acum de ce-am incalcat regula, principiul acesta, dar zau ca-mi sunt recunoscatoare c-am facut-o si-am dus telefonul la ureche, caci la celalalt capat al firului, poate sunand dintr-un tren, nu stiu sigur, caci era destul de galagie si nu reuseam sa inteleg foarte bine, era de fapt viitorul meu sef, cel cu care avusesem un interviu cu putin timp in urma, pentru un job la care nu solicitasem direct, ci prin grupul din care facea parte, trezindu-ma in urma cu cateva luni cu-n refuz si-un dat uitarii a acestei experiente. Totusi, iata ca de data aceasta a fost sa fie, nu ca-n alte dati, si-am primit vestea unui job nou, incepand peste trei saptamani, intr-un concept cu totul nou, o a doua piata sub acoperis, cu produse de calitate inalta, oameni instruiti si pasionati de domeniul lor, urmand ca si eu sa fac parte din ei, in brutaria ce mi-a luat ochii si inima, nereusind sa-mi imaginez atunci ca in scurt timp voi coace singura painile cu maia, baghetele si toate deserturile acelea delicioase. 

Timpul a trecut mai usor de atunci, inima s-a linistit, s-a mai usurat de o povara, caci mai toti din jurul meu se saturasera sa-mi vada dezamagirea pe chip, din cauza ca nu reuseam sa ma angajez pe o perioada mai lunga de timp si-n alt domeniu decat curatenie. Aproape doi ani de solicitari, modificat scrisori de motivatie, mers la zeci de interviuri, cursuri de instruire, doar ca sa mai primesc un refuz, si inca unul, apoi inca unul… Parca n-as prea vrea sa-mi mai amintesc de acea perioada, caci a fost grea, mult prea grea, timp in care increderea in mine mi-a scazut semnificativ si toate visele ce le caram in spate au inceput sa se naruiasca incetul cu incetul, pana cand am ajuns sa ma complac in starea aceea si sa nu-mi mai doresc mare lucru de la viata. 

Primele saptamani au fost poate cele mai intense si interesante din ultimii ani, ramanand surprinsa si cu gura cascata in fata organizarii si a dedicarii celor de sus pentru ca angajatii noi sa se cunoasca mai bine, sa ne prezentam ca la gradinita si sa intram, treptat, in povestea creata de ei in urma cu un an, in prima piata de acest gen din Belgia, deschisa undeva in afara Bruxelles-ului. Ne-am inceput diminetile impreuna, am povestit, ne-au provocat, ne-am inteles, am pranzit si ne-au facut sa ardem de nerabdare pana la deschiderea oficiala a celei de-a doua piete din Belgia, de data aceasta la 10km de Antwerpen, orasul in care locuiesc eu, intr-o locatie superba si-o zona de lux, as putea spune, pe malul unui canal unde zilnic trec zeci de barci si vapoare somptuoase. 

13221298_998403010256536_565889771477426818_o

Inainte de deschiderea oficiala am fost dusi la partenerii celor doua piete, cei de la care se aprovizioneaza cu materiile prime, iar noi, cei de la brutarie, am fost plimbati prin Olanda si Belgia, pentru a vizita si a invata despre morile de grau si procedeul prin care la noi ajunge faina aceea curata, bio si macinata pe pietre, una din cele mai bune pentru a face, creste si coace o paine cu maia ca la carte. In afara de asta, am trecut si pe la partenerii catorva deserturi, caci piata a ales sa colaboreze cu cei care stiu sa faca anumite lucruri mai bune decat le-ar putea face ei, invatand astfel unii de la ceilalti, scopul final fiind de a face clientul fericit, punandu-i la dispozitie bunatati la care nu ar fi avut altfel acces. 

Au urmat testele, ale cuptoarelor si a luarii in primire a spatiului de lucru, lucrand intens pentru amenajarea brutariei si a spatiului in care vor fi prezentate viitoarele produse. Abia atunci am aflat, putin dezamagita, ca nu se vor mai face aluaturile in noul spatiu si nici in cel deschis anterior, tocmai pentru a avea aceleasi rezultate in ambele piete, iar asta deoarece diferenta de temperatura si umiditate isi spune cuvantul in privinta maielei si-am fi ajuns sa avem paini diferite ca gust si structura, facute dupa aceeasi reteta. S-a optat pentru facerea painilor intr-un atelier nou, deschis tot de cei din grupul celor doua piete, iar de acolo sa fie livrata si coapta dupa 48 de ore de stat la rece, in locatiile cuvenite. Nu stiu daca se va mai opta pentru facerea aluaturilor in diferite locatii, avand in vedere planurile de dezvoltare, dar raman totusi cu speranta ca voi reusi, la un moment dat, sa invat mai mult despre aluaturile cu maia decat am reusit sa invat pana acum pe cont propriu, experimentand in bucataria de acasa. 

Weekend-ul de deschidere a fost wow, din toate punctele de vedere, cu o multime de oameni interesati, curiosi, poate putin sceptici, dar care sigur au plecat acasa cu o informatie noua despre un produs pe care-l indrageau, cu cateva degustari la activ si o plasuta cu bunatati, caci da, am fost invatati inca din prima zi sa gustam noi, mai intai, din tot ce punem in vanzare, iar apoi sa invatam si clientii sa guste, sa prinda curaj si sa incerce lucruri noi, sa-si imbogateasca sufletul c-o aroma noua si-un gust desavarsit.  

De atunci au trecut doua luni, timp in care am lucrat in fiecare weekend, optand personal pentru part-time, ca sa ma pot ocupa si de specializarile scolii de patiserie. Am invatat un milion de lucruri de atunci, mi-am dat drumul la gura si mai mult, am prins incredere, am ascultat si-am pus in practica, am gresit de o gramada de ori, dar am tras singura invataturile din asta, iar acum pot spune ca ma descurc aproape fara probleme in crestarea si coacerea painilor, baghetelor, croissantelor, tartelor si a altor bunatati ce tin de ‘taraba’ mea. 

Incerc acum sa cresc si mai mult, sa invat anumite procedee, sa nu mai am niciun fel de limitari si sa devin un specialist in domeniu, desi stiu ca va trebui sa ma mai impiedic de multe ori pana sa ajung acolo. Citesc mai mult, ma documentez mai mult si-s mai curioasa ca niciodata despre acest drum ales, cel care-mi ofera adrenalina si satisfactia de care aveam nevoie pentru a-mi implini aceasta latura a vietii. Sunt fericita si peste masura de incantata si de recunoscatoare pentru aceasta oportunitate care m-a scos din zona de confort, m-a facut sa ma scutur de frici si indoieli si sa ma faca sa ma simt apreciata pentru tot ceea ce iese din mainile mele, ceva ce a inceput ca un hobby, ajungand sa fiu platita pentru timpul pe care nu-l simt cum trece, facand ceea ce-mi place si ce nu stiam ca mi-am dorit dintotdeauna, acelasi lucru dorindu-va si voua!

(Visited 448 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




16 Responses to Din ziua in care nimic n-a mai fost la fel

  1. Mihaela says:

    Ma bucur ca ai scris despre toata aceasta experienta, este totul foarte interesant.

  2. Cristi says:

    Bravo, Raluca. Ma bucur enorm pentru tine si de-abia astept sa am sansa sa gust din painile plamadite de tine. Ori eu acolo, ori vii cu ele in Dublin :)).

    • admin says:

      Cat am zambit azi cand am citit cuvintele lasate aici si pe fb! Ma incanta si ma onoreaza, si da, poate vine painea in Dublin! 😀

  3. i-am citit mamei cu voce tare postarea ta și parcă îi citeam bucățele din mine, mai mult sau mai puțin..
    mă bucur în cel mai sincer mod pentru toată perioada asta prin care treci și trăiești frumos.
    să continui.

    ⚪️💋

  4. Diana says:

    Felicitari! I told you so! Ai incredere in tine si gusta totul. Mai ales fericirea si bucuria muncii.

    • admin says:

      Dap, ai avut dreptate! ^_^ Mi se pare incredibil cat de usor mi-am revenit si ce rapid m-am acomodat cu noua situatie, jobul, de simt din nou ca doar sky is the limit, uneori nici chiar el! 😀

  5. Cati says:

    Ce ma bucuur pentru tine!!Oricum, nu aveam vreo indoiala ca nu vei reusi!Felicitari si la cat mai multe impliniri >:D<

  6. arakelian says:

    felicitari ! ma bucur mult pentru tine: esti in locul tau, esti pe calea ta.

  7. camelia says:

    buna Raluca ,
    te urmaresc de cateva luni ,din umbra , si imi place mult ceea ce scrii !
    iti sorb fiecare cuvintel !
    te-am descoperit cautand informatii despre Belgia deoarece in curand ma voi muta si eu acolo , mai exact in oraselul Roselare .
    ceea ce avem in comun este pasiunea pentru brutarie/patiserie .
    eu sunt absolventa unui liceu cu profil de industrie alimentara -specializarea morarit -panificatie si a facultatii de stiinta si ingineria alimentelor ,specializarea – tehnologia si controlul calitatii produselor alimentare .
    am sanse sa ma angajez in acesta ramura cu diplomele obtinute in Romania ?
    multumesc si sper sa ne intalnim candva si face- to -face , chiar m ai cucerit cu povestioarele tale !

    • admin says:

      Buna, Camelia!

      Bine te-am gasit si-ti multumesc pentru mesaj!
      Mmm, foarte interesanta directie, cred ca ti-ai gasi de lucru, doar daca ai cunoaste limba locala. Mai usor ar fi, ca dupa ce inveti limba (asta daca nu o stapanesti inca), sa soliciti pentru un stagiu, bati la usa brutariilor si ii intrebi daca n-au nevoie de ajutor, ca ei se bucura ca nu trebuie sa plateasca stagiarii, iar in schimbul muncii prestate te alegi cu o prima experienta si poate, cine stie, si un job la fata locului!

      Da-mi de veste cand ajungi aici!

  8. Pingback: Sase luni de job si-o escapada cadou | călădor

  9. Pingback: 2016 in carti | călădor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *