Bucurii din buzunarul sufletului – povestea celor 100 de trandafiri din hartie

Ma intrebam zilele trecute ce-am reusit sa fac anul acesta, acum ca am trecut de jumatatea lui si vara-i pe sfarsite. Nu-mi venea nimic in minte, acesta nefiind un semn de nemultumire sau din lipsa de recunostinta pentru ceea ce am trait si experimentat in acest an, ci pentru ca eram atat de prezenta, atat de prinsa in clipa de fata, incat nu m-am mai gandit la trecut, la ceea ce m-a adus astazi aici, de-am devenit un om calm si mai mereu cu zambetul pe buze. 

In gasirea unui raspuns mi-a sarit o prietena, reamintindu-mi de scoala urmata, de jobul gasit, de calatorii si de workshopul de flori din hartie tinut intr-un aprilie cenusiu. Abia atunci s-a facut un clic si mi-am dat seama ce anume ii lipseste inca acestui an, pentru a-l considera cel mai bun din ultimii patru: un mestesug, un simplu mestesug. 

De cand mi-am dat seama ca-mi place sa lucrez cu mainile si sa vad rezultatul muncii in cateva ore sau in maxim cateva zile, viata mea a luat o intorsatura brusca, moment in care tot ce facusem si invatasem pana atunci a fost lasat deoparte pentru a cauta inauntrul meu activitatea de care aveam nevoie pentru a-mi satisface sufletul dornic de creare. 

Florile din hartie sunt cele care-mi lipsesc in acest moment, desi de cateva zile m-am reapucat de treaba, vreau sa nu ramana in continuare in stadiul de hobby si sa-l duc putin mai sus, sa simt putina evolutie si crestere in el, asa cum am facut cu mai toate pasiunile mele. Odata identificata dorinta, m-am bucurat sa o impartasesc cu cea care m-a initiat in aceasta arta si sa stabilim, in sfarsit, cateva detalii, sa conturam un plan si sa ne apucam de treaba, ca sufletu-i pofticios, iar mainile dornice de cat mai multa munca. 

Totusi, nu-mi doresc sa inchei acest articol fara ultimele flori din hartie facute pentru a le da in dar invitatilor de la nunta fratelui meu. Nu mi-au cerut expres acest lucru, ci am venit, subtil, cu o propunere, asta dupa reusita atelierului de flori si a entuziasmului ce dadea pe dinafara, vrand sa prelungesc acest sentiment cat mai mult timp cu putinta. Cum la nunti nu prea fac prezenta si nu-mi place sa dau bani in plic, am stabilit ca darul sa contina nu mai putin de 100 de trandafiri din hartie, in toate culorile disponibile, si pe care sa ii prind pe o cutie din lemn, imprumutand astfel ideea atelierului de flori, umpluta cu bomboane/jeleuri, la cererea mirilor, dar care sa poata fi refolosita mai apoi ca si cutie de bijuterii, pusculita sau de pastrat in ea alte maruntisuri. 

Din momentul in care am inceput sa lucrez la dar timpul a zburat, asa cum mi-am dorit, caci eram topita de dor, imi venea sa ma teleportez, sa termin odata scoala, sa vina vacanta si sa ma bucur de munti si de vechii prieteni. Credeam ca aceasta activitate ma va tine peste masura de ocupata si nu voi mai avea timp de altceva, cu exceptia scolii, dar iata ca universul mi-a mai bagat cateva bucurii in buzunarul sufletului si mi-a oferit un job minunat, care incepea in nu mai putin de trei saptamani, deci timpul dedicarii trandafirilor s-a injumatatit si a fost nevoie de un plan zilnic de lucru, pentru a reusi sa termin florile la timp. Si uite-asa s-au coordonat evenimentele din viata mea, caci cu banutii din primul salariu am reusit sa cumpar toate cele 100 de cutii, bomboanele si jeleurile, dar si restul materialelor necesare pentru asamblarea acestora, fiind nespus de mandra de mine c-am reusit sa creez acest dar de la zero, doar cu munca si banutii mei, nemaifiind nevoita sa ma imprumut sau sa strang cureaua. ^_^

Cu cateva zile inainte de inceperea jobului am terminat trandafirii si i-am depozitat pe toate dulapurile din casa, pentru a elibera biroul si a lasa loc de acomodare experientei care batea de zor la usa. 

Dupa ce-am ajuns in Romania, tinand in brate cutia cu trandafiri si accesorii, m-am apucat de asamblat, dedicand astfel darului inca o saptamana de munca plina. Spre sfarsit am chemat si-un ajutor, pe oama, Dana mea, reusind sa umplem cutiile si sa le pregatim de nunta inainte de miezul noptii. Nu cred c-as fi reusit fara ea, stateam deja de cateva zile doar la masa, fara sa ies din casa, desi imi doream nespus sa ma plimb prin locurile natale si prin librarii. Dar a meritat, fiecare secunda dedicata florilor a meritat pe deplin, cand am vazut bucuria si multumirea pe chipul lor. Asa ca am zis ca n-o sa ma opresc aici, nu se poate sa ma opresc aici, cand stiu ca pot si putem mai mult, impreuna. <3

(Visited 652 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *