Viata dupa 13 ore de somn

Lucrasem de joi pana duminica, ceva rar pana acum, dar care va deveni curand o obisnuinta, pentru a inlocui o colega ce pleaca in concediu, asa ca-n fiecare zi a fost trezirea de la 4 si pedalat la 5 timp de o ora, pe intuneric, 20 de grade placute, singura pe pista prin toate orasele pe care trebuie sa le parcurg.

La inceput imi era frica de perioada asta, cea in care soarele rasare abia dupa 6 sau mai tarziu, fiind nevoita sa pedalez in intuneric, ma rog, pe strazi si piste luminate doar pe o parte, fapt care face anumite sensuri de mers mai infricosatoare dimineata devreme, mai ales cand trebuie sa traversez o sosea lunga, ce desparte un parc abundent in doua. Cand trec pe acolo mi se zbarleste pielea si-mi inghit efortul ultimei viteze, pentru a nu strica linistea si a asculta cu atentie orice mic zgomot. Imi mai inghit si frica in diminetile in care trec prin ceata si nu reusesc sa vad nimic in fata, dandu-i inainte cu putere, cu riscul de a nu vedea ratacitii iepurasi ce-si cauta casa. 

Primele trei zile mi s-au parut usoare, mereu in timpul saptamanii sunt mai putine produse de copt si nu atat de multe lucruri de facut, iar in prima zi de weekend am fost patru oameni in brutarie, ceva ce nici macar la deschiderea magazinului nu s-a intamplat, iar asta deoarece acum sunt doi dintre ei in pregatire pentru cea de-a treia piata, de data aceasta in favoritul si romanticul Gent

Duminica, in schimb, am ramas din nou doar eu si o jumatate de om (cel aflat in pregatire), fapt care a facut ziua putin mai grea fata de alte duminici, dar am trecut si peste asta. Dupa pedalat incet, cu sfarsitul unei carti in casti, am ajuns acasa, unde m-a asteptat o masa calda (avantajul de a locui uneori cu parintii) si o baie placuta, dupa care nu m-am mai ridicat din pat timp de 13 ore, record pe care-l obtin doar dupa astfel de weekenduri pline la job, caci in rest mi-s suficiente 7, maxim 8 ore pe noapte. 

Ploua incet luni dimineata, mi s-a parut mie ca-i mai intuneric fata de alte dati, iar cand am tras draperiile mi s-a confirmat gandul, zambind fericita-n sinea mea ca nu voi fi nevoita sa ies pe nicaieri si ma voi putea bucura in tihna de o carte noua, in fotoliul ce mi-a devenit culcus, cu o cana de ceai negru cald in mana. 

Totusi, n-am rezistat prea mult in casa, iar dupa un dus si-o rochie trasa pe mine, m-am pomenit in strada, luand orasul la pas, pe-un vanticel racoros si-un cer destul de intunecat. Am luat tramvaiul pentru cateva statii, m-am pierdut intr-o librarie, apoi intr-un magazin cu reviste internationale, rasfoind noutatile pe rand si abtinandu-ma cu greu sa mai iau vreuna acasa, dupa care m-am lasat dusa de val in centrul vechi, in spatele catedralei, pe unde-s doar acoperisuri vechi, sub forma de biscuiti, si fatade imbracate-n iedera impunatoare, cand mirosul inconfundabil al boabelor de cacao m-a adus in fata localului ce serveste ciocolata calda, proaspata, parandu-mi-se cel mai potrivit lucru de ingerat pe o asemenea vreme tomnatica. Am cerut un pahar cu o portie dubla de ciocolata cu lapte, pe care am sorbit-o incet, lasand ciocolata proaspat topita sa mi se scurga alene pe gat, simtind astfel, fericirea, in fiecare celula din corp.

Era putin trecut de ora 10, pe strazile pietruite si usor ude abia se numarau cativa turisti boemi, cu privirile odihnite si ochii spre inalta catedrala din care se auzea o muzica sublima, cel mai hranitor mic-dejun posibil. Am mai hoinarit putin pe acolo, prin aerul acela de vacanta, cu o fericire imensa-n suflet si-un sentiment linistitor ca viata mi s-a asezat, toate au avut un rost, desi m-am jurat de multe ori ca nu reusesc sa vad scopul zilelor fara nicio activitate, fara niciun prieten alaturi, cu care sa pot rade sau sa-mi pot spune nelinistile. 

Acum e bine, cu griji mai putine, cu-n trup mai sanatos si-o minte mai limpede, c-o mana de oameni dragi, la un telefon sau un oras distanta, ce si-au facut simtita prezenta in clipa in care i-am pierdut pe altii, adica exact cand aveam mai mare nevoie de cateva brate sa ma imbratiseze si-o prezenta care sa ma linisteasca, ceea ce-nseamna c-am crescut, am evoluat, am ridicat barbia sus si-am mers inainte cu toate cele din viata mea de expatriat.

(Visited 271 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




3 Responses to Viata dupa 13 ore de somn

  1. Alinuta says:

    Ce lectura placuta!!! 🙂
    Ca un ceai cald si aromat savurat in tihna pe-o vreme mohorata de toamna…
    Multumesc! :*

  2. Liliana Grigore says:

    Scrii minunat si cred ca si traiesti minunat.
    Acum te-am descoperit si sper sa te mai intalnesc pe aici. Cu siguranta voi reveni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *