Din nou in Normandia – coloratele case din Rouen

Totul a inceput pe cand imi faceam o curatenie generala in telefon, din pricina spatiului limitat si a aplicatiilor ce aveau nevoie de imbunatatiri, cand am dat peste o captura de ecran, aflata-n folder de mai bine de un an si pe care n-am bagat-o-n seama pana la momentul respectiv. Se facea ca-n ea se afla o fotografie cu stancile din Etretat si o mica descriere a locului, sa stie tot omul de ce e musai sa fie vazut in aceasta viata si imediat dupa aceea mi s-a conturat in minte o mica escapada. 

Mai fusesem in Normandia anul trecut, pentru prima data, dar a fost atat de pe repede inainte ca parca nici nu s-a intamplat. A fost si vina noastra, recunosc, ca nu ne-am documentat suficient si n-am facut un traseu clar de parcurs, astfel ca n-am reusit sa vedem decat doua-trei locuri interesante, restul orelor petrecandu-le in masina, dormind sau cu o carte-n mana. 

Cum abia ma intorsesem din tara si lucram de aproape 6 zile incontinuu, m-am gandit c-ar fi un prilej bun de a sarbatori independenta la locul de munca cu vizitarea catorva locuri noi, iar omul n-a avut decat sa fie de acord, caci si lui incepea sa-i surada ideea, astfel ca doar trei zile mai tarziu ne trezeam dimineata devreme sa plecam in aventura. 

Prima oprire, unde am apucat sa rezervam si-o camera la un hotel, a fost in Rouen, capitala Normandiei, un oras despre care nu stiam mare lucru inainte sa ajungem acolo, dar care mi s-a lipit de inima cu cladirile sale colorate si-mpodobite cu scanduri maronii pretutindeni. 

Am cautat, apoi, cu ochii, toate brutariile din jur, pentru a ma inspira din painile lor si a ne infrupta din deserturile expuse in vitrine, sa simtim gustul orasului de-a binelea, asa cum le sade bine unor gurmanzi adevarati. S-a lasat cu plimbari lungi, pe stradute intortocheate, am dat de-un ceas astronomic precum cel vazut in Praga si-am retrait cateva amintiri placute de la inceputul relatiei noastre, am mancat fructe de la tarabe, tarte si eclere intr-un parc, ne-am cocotat in varful unul deal pentru a vedea orasul de sus si cate si mai cate! Ador sa merg cu omul in calatorii, e partenerul perfect pentru mine, caci nici unul nu zice nu vreunei propuneri si mergem inainte, fie ce o fi, ca asigurare avem mereu. 

Dupa ce toata ziua am umblat hai-hui prin oras si imprejurimi, spre seara am ochit o brutarie din aproprierea hotelului, s-o tinem minte pentru dimineata, sa dejunam cu croissante si sandwich-uri calde, apoi am incheiat minunata zi intr-un restaurant retras, departe de zona centrala, fericiti si recunoscatori pentru inca o evadare placuta din cotidian. 

(Visited 212 times, 1 visits today)

Au trecut pe aici:↓




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *