Category Archives: Mancare

Intre timp s-au implinit sapte luni de cand mi-a iesit in cale cel mai fain si interesant job, unul la care nici macar nu speram, fapt pentru care nici n-am solicitat atunci cand am auzit pentru prima data despre aceasta piata unica in Belgia, nu era de mine, am gasit un milion de motive pentru care n-as fi potrivita pentru acel loc, plus frica, sentimentul acela ce ne alunga oportunitatile inca dinainte de a ni se servi pe tava. Dar iata ca s-au facut sapte luni de la acel moment, acel telefon care mi-a schimbat tot anul, tot felul de a gandi si stilul de viata. In cateva luni am luat contact cu adevarata piata a muncii, asa cum ar trebui sa fie peste tot in aceasta lume, fapt pentru care ma consider norocoasa, cum ar zice mama, ca am dat de bine si ca am fost receptiva in fata tuturor acestor noi obiceiuri, reguli si informatii. 

(more…)


Se facea ca ne aflam intr-o cafenea tare faina din Antwerpen, alaturi de o multime de domnite creative si dornice sa invete o indeletnicire noua si relaxanta. Faceam flori de hartie, treceam pe la mese, povesteam cu fetele, incepeam sa ne cunoastem mai bine, eram entuziasmate si bucuroase pentru atmosfera creata de zane, invitatele noastre, cand ma trezesc ca-mi suna telefonul, hm, da, intr-o zi de sambata. Mai aveam putin si nu raspundeam, nu voiam sa deranjez evenimentul, plus ca m-am dezobisnuit in a raspunde la numere straine, las mai mereu sa intre casuta vocala, dupa care vad daca e o urgenta sau nu.

13301326_1164592363571425_275152929204837169_o (more…)


(more…)

3 Comments
POSTED IN: , ,


Iata ca s-au dus si cele doua saptamani de vacanta, doua saptamani pline si productive, as zice eu, chiar daca inceputul de vacanta m-a gasit mai mult in pat, inconjurata de ceaiuri si medicamente, caci era nevoie si de o mica raceala, asa, ca de inceput de primavara cum se cuvine. 

Cum timpul trece, iar eu am, in sfarsit, si alte proiecte personale in lucru, in afara de blog, m-am gandit sa combin ultimele doua saptamani de scoala intr-un singur articol, doar-doar voi mai avea timp dupa aceea si pentru celelalte lucruri care asteapta sa fie scoase la lumina. 

 A inceput sa-mi placa tot mai mult facutul de aluat oparit, probabil diversitatea este cea care ma incanta si-mi deschide ochii catre toate posibilitatile ce pot fi create dintr-un aluat atat de simplu. In saptamana 6 am refacut aluatul de baza, doar ca de aceasta data l-am turnat in forma de banana, forme pe care le-am taiat dupa coacere si racire si le-am umplut cu crema de vanilie, dupa care au urmat cateva felii de banane, putina frisca batuta bine si-un fondant aromat. Un desert dulce si parfumat!

(more…)


Se facea ca era o sambata lenesa, aproape de miezul noptii. Ascultam muzica clasica si pierdeam putin vremea in fata unui ecran luminos, ca tot nu ma baga si pe mine omul in seama, fiind ocupat cu devoratul cartii “Vand kilometri“, despre care v-am mai spus, asa ca l-am inteles si am incercat sa-mi gasesc ceva de facut in acelasi studio de 27mp, fara sa-l deranjez.

(more…)


Sau ce dorinta si-a facut culcus in sufletu-mi ratacit, intr-o dupa-amiaza morocanoasa, cand am intrat in singura brutarie deschisa undeva dupa ora 18, la marginea orasului Saint-Malo, o brutarie ademenitoare, plina de oameni si de bunatati.

(more…)


S-a dus de ceva timp si a cincea saptamana de scoala, dar cum eu am preferat sa ma bucur de putina primavara timpurie care ni s-a dat, am cam uitat sa fac prezenta si pe aici. Totusi, incerc sa fiu mai organizata si sa nu omit vreun jurnal saptamanal, caci imi face mare placere sa scriu despre aceasta noua experienta in tara adoptiva, mai ales ca ma provoaca sa ma documentez mai mult despre cum au luat nastere deserturile pe care invat sa le fac in prezent. Uneori ma blochez cand trebuie sa gasesc un termen din limba olandeza sau franceza in cea materna, dar incerc sa gasesc o cale de mijloc, desi mi-e clar ca trebuie sa aprofundez mai mult franceza daca vreau sa inteleg pe deplin cu ce se mananca aceasta lume in care ma invart acum. 

(more…)


M-am tot gandit daca sa scriu mai multe despre scoala pe care o urmez, iar asta deoarece nu credeam ca exista prea mare interes pentru cititorii din Romania. Iata cum viata imi demonstreaza contrariul, caci de la publicarea povestii acestui nou inceput, ma trezesc saptamanal cu mesaje si intrebari despre locatia scolii sau costurile modulelor disponibile. 

(more…)


Nu stiu cand s-a dus deja si prima saptamana din martie, n-am simtit-o deloc, cum a venit a si trecut. Imi imaginez doar cum in tara a fost plin de flori de vanzare, la fiecare colt de strada, pentru a le da in dar femeilor dragi din viata fiecaruia. Pe aici nu s-a facut mare lucru, s-a sarbatorit, intr-adevar, Ziua Internationala a Femeii, dar zau ca n-am vazut ca florariile sa fie luate cu asalt de oameni. Deh, vestul.. 

In cea de-a patra saptamana de scoala am avut parte de mai multe noutati decat in saptamana trei si simt ca asa va continua sa fie pana la sfarsitul acestui semestru. 

(more…)


Iata ca aproape a trecut si a patra saptamana de scoala, iar eu n-am mai venit cu un update despre lucrurile invatate la scoala de patiserie. Totusi, voi incerca sa ma tin de treaba si sa revin saptamanal cu un articol de acest gen, pentru a pastra undeva aceste amintiri, aceasta experienta unica in viata. 

Saptamana trei a fost destul de linistita, n-am simtit presiune la ore, ba chiar nu mai stiam, la un moment dat, cu ce sa-mi fac de lucru, sa umplu cumva acei timpi morti de asteptare, cand un aluat sta sa creasca sau se afla in cuptor. 

(more…)