Tag Archives: italia

Nu-mi amintesc sa-mi fi dorit foarte tare sa ajung in Florenta, mi se parea (din auzite/citite) un oras mult prea turistic si nu voiam sa ma simt iar inconfortabil intr-un oras aglomerat, intr-o alta zi torida din Italia. Citisem mai demult despre impresiile Andrei despre acest oras, dar nu se declansase niciun ‘click’ in acel moment, poate doar cand am citit despre minunatia asta de magazin, aflata pe undeva prin apropierea Florentei. Si cum eu caut mereu un magazin cu astfel de bunatati in toate orasele in care ajung, acesta mi s-a  parut numai bun de tinut minte, pentru orice eventualitate.Din pacate n-am ajuns sa-l vad, sa-i adulmec produsele locale si cele organice, dar tin minte ca m-am bucurat tare mult cand Andra m-a rasfatat cu cateva bunatati din acest magazin. 

Spre Florenta am plecat putin mai tarziu decat in celelalte dimineti de calatorie, iar asta deoarece s-a intamplat ca si varul omului sa-si doreasca sa revada acest loc si astfel am pornit cu totii impreuna, dar nu inainte de a ne trezi de-a binelea cu un latte delicios. 

DSC06540 (more…)


In a doua zi de vacanta stateam si studiam vremea din toate locurile in care ne-am propus sa ajungem, pentru a vedea unde ne puteam petrece ploioasa zi ce se anunta a fi in Genova. Nici in restul oraselor vremea nu parea mai buna, asa ca ne-am propus sa ramanem unde eram si sa iesim la explorat orasul pe ploaie, ca doar am plecat pregatiti din vest, cu pelerinele de ploaie dupa noi. 

Dimineata era racoroasa, dar linistita. Mi-a placut sa simt cum orasul se trezeste incet din somn si sa vad oamenii care treceau in fuga prin fata cafenelei lor preferate, pentru a-si incepe ziua cu magica licoare. Am ramas surprinsa de faptul ca pana si cea mai amarata bodega avea o masina de facut cafea performanta, din acelea intinse pe mai bine de 1 metru, lucioase si cu setari performante. 

DSC06430 (more…)


Iata ca au trecut mai bine de trei saptamani de cand ne-am intors din vacanta, iar eu inca suspin dupa cele traite. Zi de zi rasfoiesc pozele si filele din jurnalul tinut in calatorie, mai trimit cate-o carte postala din teancul adunat de prin toate locurile in care am fost, mai vizualizez un video, ca sa aud iar limba aceea eleganta, acel ‘Ciao’ melodios si plin de bucurie, rostit energic de catre toti oamenii cu care am intrat in contact. 

V-ati prins, am fost in Italia, tara in care nu mai pusesem piciorul si nici nu credeam ca voi ajunge prea curand acolo, daca nu erau rudele omului, sa ne primeasca si sa ne faca sa scutim astfel ceva bani de care ne tineam oricum destul de strans. Dar sa va povestesc cum a inceput totul, de fapt…

DSC06371 (more…)


Nu stiu de cand Italia se afla atat de des in gandurile mele. Probabil m-au ademenit si articolele Andrei despre Toscana si experientele culinare avute acolo.  Si Pinterest a contribuit la intensificarea dorintei de a pleca in Italia, cu fotografii superbe si locuri care ma trimit acolo intr-o secunda.

Mi-e dor de caldura, de soare, de locuri noi. Mi-e dor de rasarituri si apusuri. Mi-e dor sa vad campii intinse cu flori, mi-e dor de munti, mi-e dor de urcat o poteca si de vazut un oras de sus.

Probabil si ploaia de la inceputul saptamanii m-a facut sa devin mai melancolica si sa gasesc noi modalitati de a-mi incalzi si bucura sufletul. In zile ca acestea imi doresc sa-mi pun un rucsac in spate, sa ma urc in tren si sa plec pe taramuri mai calde si mai pline de viata. Dar cum socoteala de acasa..stiti voi, nu se potriveste cu cea din targ, tot ce pot face este sa raman pe loc, sa astept vremuri mai bune d.p.d.v. financiar si sa-mi vad de studii. (more…)

2 Comments
POSTED IN: