Tag Archives: la drum in franta

Inainte sa ajung pentru a doua oara, in acest an, pe pamant romanesc, am avut parte de o saptamana plina, petrecuta pe drumuri noi, straine, dar si pe altele strabatute deja, in urma cu ceva luni/ani. Care-a fost motivul unei astfel de vacante spontane? Simplu: matusa omului s-a hotarat, in sfarsit, sa ne viziteze si sa petrecem putin timp impreuna, ca sa mai stingem putin din dorul acumulat in atatea luni de zile.

Discutasem cu omul inainte cam pe unde ar fi frumos sa o plimbam, ce merita vazut in Belgia si prin imprejurimi, dar tot spontani am fost si aici, ca ne-am cam abatatut de la planul initial si am plecat la drum dupa cum ne-a dus capul. Drept sa va spun, eu n-am rezistat mai mult de trei zile pe drumuri, caci niste masele au considerat ca fix atunci e timpul potrivit pentru cateva dureri insuportabile, ce n-au reusit sa cedeze nici macar calmantelor. Dar nu-i bai, ca 1700 de kilometri tot am strabatut in primele zile, iar omul si matusa inca vreo mie in plus, in urmatoarele doua. (more…)